Constantin Stroe, alături de noua echipă de fotbal a Piteştiului

Potrivit viceprimarului Cornel Ionică, zilele acestea se va decide modul în care va lua naştere formarea unei noi echipe de fotbal şi felul în care aceasta va reprezenta în continuare oraşul.

Aceasta ar urma să apară prin fuziunea celor două cluburi existente: Sport Club Municipal care evoluează în Liga a III-a şi FC Argeş 1953, echipă de Liga a IV-a, susţinută de foşti jucători de la FC Argeş. În ce priveşte numele sub care va evolua, se caută soluţii. Cum brandul FC Argeş nu poate fi cumpărat decât pe bani mulţi, lucru cu care consilierii locali nu sunt de acord, rămâne de văzut ce denumire ar putea fi acceptată.

Sigură este însă finanţarea, care va veni de la municipalitate! „Bani avem, am avut şi până acum, dar nu îi puteam da din punct de vedere legal! Acum vom rezolva clar acesată problemă!” a declarat vicele Cornel Ionică.  Aproape la fel de sigur este că noua echipă va avea alături un susţinător de seamă: Constantin Stroe, un vechi om de fotbal care a fost alături de FC Argeş, echipa reprezentativă a oraşului, în timpurile ei cele mai bune şi fost  fost preşedinte al clubului. „Am discutat şi cu domnul Constantin Stroe, doreşte să se implice! Trebuie să ne grăbim, pentru că înscrierea în noul campionat se face până pe data de 1 iulie. Este păcat ca Piteştiul să nu aibă o echipă în eşaloanele superioare!”, a afirmat Cornel Ionică.

Viitoarea nouă echipă va juca în Liga a III-a şi va încerca promovarea în ligile superioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.