Consiliul Judeţean va accesa fonduri europene pentru reabilitarea Muzeului Judeţean şi Galeriei de Artă Rudolf Schweitzer–Cumpăna

1,289 views

Consiliul Judeţean Argeş se află pe ultima sută de metri cu pregătirea unor proiecte de reabilitare a unor  clădiri de patrimoniu din proprietatea sa.

Este vorba, în principal, despre Muzeul Județean Argeș – fostul Palat al Prefecturii și Galeria de Artă ”€Rudolf Schweitzer – Cumpăna”. Lucrările la cele două imobile vor fi finanţate, spreră conduecrea CJ, prin accesarea de fonduri europene. În ambele cazuri, Consiliul Judeţean Argeş se va asocia cu Ministerul Culturii şi va depune cereri de finanţare în parteneriat la Organismul Intermediar –Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia în cadrul unui apelul de proiecte deschis special pentru astfel de solicitări.

Valoarea estimată pentru realizarea obiectivului de la Galeria de Artă, conform devizului general al proiectantului, este de 21.497.847,00 lei, adică 4.852.788,00 euro (cu TVA). Sunt prevăzute lucrări de rezistență și consolidare, lucrări de arhitectură, lucrări de restaurare a componentelor artistice, lucrări la instalațiile electrice, la instalațiile de climatizare și la cele antiefracție.

Cel de al doilea proiect se referă la Restaurarea Muzeului Județean Argeș – consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural. Clădirea este monument istoric de importanță națională, înscris în Lista Monumentelor Istorice a județului Argeș din 2010 la poziția 94, cu codul AG–的I-m-A-13401.01 și face parte din „Ansamblul Vechii Prefecturi”. Valoarea estimată pentru realizarea obiectivului, conform devizului general al proiectantului este de 19.612.831,00 lei, adică 4.427.277,00 euro (cu TVA). Sunt prevăzute lucrări de rezistență și consolidare, lucrări de arhitectură, lucrări de restaurare a componentelor artistice, lucrări la instalațiile electrice, la instalațiile de climatizare și la cele antiefracție.

Comments

comments