Persoanele care îndeplinesc condițiile de participare și sunt interesate să completeze echipa tânără din Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism sunt așteptate să se înscrie la unul din concursurile de recrutare organizate de Consiliul Județean Argeș, în data de 21.11.2016, pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante:
* consilier superior (vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 9 ani)
* inspector asistent (1an)
* referent de specialitate superior (9ani).

Viitorii angajaţi trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (pentru consilier și inspector) sau studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă (pentru referent de specialitate) în una dintre specializările precizate în anunţ.

“Experiența în administrația publică nu este obligatorie, ci doar dorința de a fi funcționarul public pe care îţi dorești să îl întâlnești într-o instituție” este mesajul conducerii CJ.

Mai multe detalii privind condițiile sde participare, bibliografia de concurs, conținutul dosarului și data limita de înscriere găsiți pe pagina: https://www.cjarges.ro.

Comments

comments