Amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului au fost adoptate de Comisia juridică a Senatului cu cinci voturi „pro” și trei voturi „contra”.

Social-democratul Şerban Nicolae a propus să intre sub incidenţa legii graţierii faptele de corupţie comise până la 1 ianuarie 2017, informează News.ro.

Potrivit amendamentelor propuse de cei trei senatori vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele 289 – 294 din Noul Cod Penal. Comisia juridică a Senatului a reluat, miercuri, 3 ami, dezbaterile pe marginea proiectului de lege al graţierii, după ce săptămâna trecută au adoptat o serie de amendamente, printre care graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Comments

comments