Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Muzeul Județean Argeș vă invită miercuri, 22 iulie 2026, de la ora 10:00, la Casa Memorială „Dinu Lipatti” din Ciolcești, comuna Leordeni, la un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan.

Evenimentul reunește artiști consacrați și tineri interpreți care vor oferi publicului un program variat, incluzând lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Charles Gounod, Wolfgang Amadeus Mozart, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Serghei Rahmaninov, Andrew Lloyd Webber, Tiberiu Brediceanu, Eduard Caudella, Felicia Donceanu, D. G. Kiriac și Graham Waterhouse.

Invitați:

• Prof. dr. Camelia Clavac

• Prof. dr. Elena Moșuc

• Izabela Călina

• Alexia Firpo

• Riana Băiașu

• Emil Popa

• Luca-Narcis Ninciuleanu – violă

Acompaniament la pian: Prof. corepetitor Anastasia Belinska.

„Vă invităm să ne fiți alături la Casa Memorială „Dinu Lipatti”, într-un spațiu dedicat memoriei marelui pianist și compozitor român Dinu Lipatti, pentru o întâlnire cu muzica, emoția și talentul artistic” este mesajul conducerii Muzeului Județean Argeș.

Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Ciolcești, comuna Leordeni, județul Argeș
22 iulie 2026
Ora 10:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.