Filarmonica Piteşti organizează joi, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic în care, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua, ca solişti, corniştii Mihai Sîrbu şi Ioan Gabriel Luca.

În program: Christoph Willibald Ritter von Gluck – Dansul spiritelor binecuvântate din Orfeu și Euridice şi Uvertura la Orfeu și Euridice şi Jospeph Haydn – Concertul pentru doi corni şi orchestră în Mi bemol Major şi Simfonia nr. 104 în re major, Londoneza.

Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a.

Mihai Sîrbu a urmat cursurile Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi şi ale Academiei de Muzică „George Enescu” din aceeaşi localitate. A fost îndrumat în facultate de profesorul Petrea Gîscă, alături de care a concertat în stagiunea precedentă la Filarmonica Piteşti. Împreună cu „曰orn Quartet”・ al cărei membru a fost în cvartet, a susţinut numeroase concerte. Timp de cinci ani a colaborat cu mai multe orchestre simfonice din Italia. A fost solist în concerte alături de orchestrele simfonice din Iaşi, Bacău, Botoşani, Galaţi, Braşov, Ploieşti etc, susţinând peste 60 de concerte. Din 2011, este managerul Filarmonicii Botoşani.

Născut în 1977, la Dorohoi, Ioan Gabriel Luca a absolvit, în 2001, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, specializarea corn solo. Din 1997 este cornist în orchestra Filarmonicii „George Enescu” doi ani mai tâziu ajungând şef partidă corn. Împreună cu Filarmonica „George Enescu” a întreprins turnee international de success în în Europa şi Asia. Membru al formaţiilor „Athenaeum Brass Quintet”, Cvintetul „George Enescu”, „Romanian Brass” este şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Este la prima colaborare, ca solist, cu Filarmonica Piteşti.

Comments

comments