Comandantul ISU Argeş, maior Bogdan Olar, absolvent al cursului organizat de Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență din SUA (FEMA)

În data de 26 iulie, Carmen Dan, ministrul de Interne, împreună cu ES Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, și secretarul de stat Raed Arafat, a acordat diplomele de finalizare a cursului organizat de Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență din SUA (FEMA) la care au participat 21 de ofițeri pompieri. Pregătirea acestora a avut loc anul trecut la București, sub coordonarea specialiștilor americani, dar aceste forme de pregătire pentru pompierii români vor continua și anul acesta.

Printre aceştia s-a numărat şi maiorul Olar Bogdan, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Acesta este şi absolvent al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO – USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.