COD ROȘU de viscol în zona de nord a Argeșului!

ANM a emis mai multe atenționări meteo pentru vreme rea pentru perioada imediat următoare.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 10 – 21 noiembrie, ora 23

Fenomene vizate: intensificări ale vântului

Zone afectate: conform textului și hărții

În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h. Pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h, viscolind zăpada.

Notă: Îndeosebi în prima parte a zilei va mai ninge în zona de munte și local în Transilvania și Moldova.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 23 – 22 noiembrie, ora 20

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h.

Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.

În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 22 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 14

Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului

Zone afectate: zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad

În zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad, în a doua parte a nopții de joi spre vineri și în prima parte a zilei de vineri, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…85 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 22 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 20

Zone afectate și fenomene vizate: viscol puternic, ninsori abundente în zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali

În zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită.

COD ROȘU

Interval de valabilitate: 22 noiembrie, ora 05 – 22 noiembrie, ora 14

Zone afectate și fenomene vizate: viscol foarte puternic la altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița

La altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița va fi viscol foarte puternic, cu viteze de peste 120 km/h, care determină reducerea vizibilității spre zero și troienirea zăpezii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.