În ultimii ani, învăţământul, inclusiv cel din Argeş, s-a diluat masiv din punct de vedere valoric. Pe la începutul anilor 1990, în destule şcoli şi licee din Piteşti erau numeroase clase cu cel puţin 9-10 elevi de elită. Acum, elevii de elită sunt mai rari ca vizitele miniştrilor în judeţ. Explicaţia?

Şcoala a intrat cumva pe pilot automat şi a devenit un bun necesar. Din ce în ce mai puţin se face carte pentru a avea elevi premianţi şi din ce în ce mai mult pentru a avea absolvenţi pe bandă rulantă. Iar la devalorizarea învăţământului contribuie şi unele cadre didactice, din păcate. Am avut recent un exemplu elocvent în acest sens. Am asistat la începutul acestei luni la o întâlnire la care mai mulţi profesori din învăţământul liceal şi universitar vorbeau despre legile educaţiei. La un moment dat, un cadru universitar a sugerat că „elita trebuie pregătită special, inclusiv pregătire specială pentru olimpiade”. Moment în care o profesoară de gimnaziu cu gura mare a sărit revoltată cum că învăţământul trebuie să rămână de masă şi să nu se facă cumva clase de elită. Probabil că respectivei profesoare îi plac mult mediocritatea şi elevii de duzină. Ce mai contează elitele? Salariul şi gradaţiile să meargă!…
Ca mentalitate, probabil că profesoara respectivă e undeva în … divizia E, şi în niciun caz cu „E” de la „educaţie”. Cum am putea spera să fim o ţară de care să fim mândri, dacă nu ne promovăm şi stimulăm elitele?  Din fericire, încă mai avem oameni şi tineri de elită. Dar mulţi dintre ei vor continua să plece, cu siguranţă, peste hotare. Poate că pentru unii profesori e mai rentabil să aibă clase-turme decât clase de premianţi. Aşa că, doamnă profesoară, treceţi la loc în bancă! Aveţi demagogită cronică. Mie nu-mi e ruşine că sunt român, dar mi-e din ce în ce mai ruşine de unii români.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI