CJ Argeş, premiat la Gala Premiilor de Excelență în Administrație pentru proiectul de reabilitare a Muzeului Goleşti

852 views

În cadrul Galei Premiilor de Excelență în Administrație – ediția a XI-a, organizată joi, 22 octombrie, la Poiana Brașov, Consiliul Județean Argeș, reprezentat de Ionel Voica, secretarul județului Argeș, a primit “Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de investiții în turism”, pentru proiectul “Amenajarea Complexului Muzeal Golești – reabilitare, conservare și punere în valoare”.

Evenimentul, organizat de Portalul Național de Administrație Publică www.administrație.ro, editorul general al portalului ”Oameni și Companii”  în parteneriat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, a reunit peste o sută de reprezentanți ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

De asemenea, Primăria Orașului Mioveni, reprezentată de primarul Ion Georgescu, a fost premiată la categoria ”Investiții în sănătate” pentru proiectul “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatorului de specialitate din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Racovița, oraș Mioveni”.

 

Comments

comments