După ce Constantin Nicolescu a fost declarat incompatibil de către Curtea Supremă, în câteva luni vor trebui organizate alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Cum PSD-ul este cel mai mare partid din Argeş, formaţiunea politică pleacă cu prima şansă în adjudecarea fotoliului de preşedinte la CJ. Numai că debarcarea lui Nicolescu de la CJ va determina o scădere a influenţei acestuia şi în PSD, unde nu va mai putea controla chiar totul, ceea ce înseamnă că taberele formate în interiorul partidului, de-a lungul timpului, vor începe o bătălie cruntă pentru a-şi impune omul în fruntea celei mai importante instituţii din judeţ. Omul care pleacă cu cele mai mari şanse de a fi candidatul PSD în alegerile pentru CJ este actualul vicepreşedinte, Florin Tecău. Acesta este susţinut de aproape toţi primarii din teritoriu, în special de Ion Georgescu de la Mioveni, cel care controlează una dintre cele mai puternice organizaţii ale PSD Argeş. Un alt primar de oraş cu greutate, care îl va susţine pe Tecău va fi şi Gheorghiţă Boţârcă de la Topoloveni. Primarilor din PSD, care sunt pro Tecău, li se va alătura cu siguranţă şi cei ai PP-DD şi UNPR, dar şi câţiva de la PDL pe care Nicolescu i-a ajutat să nu îşi piardă mandatele în 2012.

 

Ce va face Pendiuc…

În ce priveşte a doua tabără, cea a PSD Piteşti, cu siguranţă că aceasta nu va sta cu mâinile în sân şi va avea un cuvânt greu de spus în desemnarea candidatului pentru alegerile de la CJ. Însă aici vorbim de două scenarii posibile: dacă Pendiuc va simţi că nu va avea un candidat agreat şi în teritoriu, nu doar în sânul organizaţiei din Piteşti, atunci, mai mult ca sigur că primarul va cere ca postul de vicepreşedinte al CJ să fie ocupat de omul său. Cine va fi acesta rămâne de văzut, mai ales că Tudor Pendiuc este cunoscut ca omul surprizelor…

 

 

Ce va face Mircea Drăghici…

În fine, o a treia tabără este cea care va asculta de ordinele deputatului Mircea Drăghici şi el unul dintre posibili candidaţi ai PSD la funcţia de şef al CJ. Pe lângă votanţii din colegiul său, Curtea de Argeş, Drăghici mai are alţi doi aşi în mânecă: organizaţia de tineret a PSD, una foarte mare, condusă chiar de soţia sa, Georgiana Popescu. Un alt atu al chestorului Camerei Deputaţilor este şi susţinerea de care Drăghici se bucură la nivel central, el fiind un apropiat al premierului Victor Ponta, preşedintele PSD. Oricum vor sta însă lucrurile, lupta va fi una destul de interesantă în interiorul PSD Argeş, partid care, sub comanda lui Constantin Nicolescu, nu a pierdut nicio bătălie politică în judeţ în ultimii 20 de ani.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI