Ciclonul periculos din Slovenia ajunge în România şi se vede o schimbare bruscă de temperatură, chiar diferențe de 15-20 de grade în anumite zone.
Directorul ANM, Elena Mateescu, ne spune ce fenomene vor urma.
De altfel, și la această oră, în zona montană înaltă, temperaturile nu depășesc 5 grade, cel mai frig fiind la Vârful Omu, doar 1 grad, Bâlea Lac 4 grade, în timp ce în Capitală sunt 16-17 grade, iar la Mangalia 23 de grade.
Astăzi, o vreme răcoroasă, pentru că și maximele se vor situa, la scara întregii țări, între 19 grade de pildă, în zonele depresionare din estul Transilvaniei, până la 28 de grade cel mult în lunca Dunării.
Mâine şi joi, se va înregistra o creștere ușoară, cu valori de 21 până la 30 de grade și de abia sfârșitul de săptămână să aducă temperaturi în creștere de la o zi la alta, spre 32 de grade Celsius, de pildă.
Din punctul de vedere al regimului de precipitații, vorbim astăzi de posibilitatea să avem averse în special în zonele de munte, dar și în Dobrogea, în Muntenia, Moldova, Transilvania, Maramureș, acolo unde cantitățile de apă mai pot depăși 15-25l/metru pătrat, după care sfârșitul de săptămână să aducă o probabilitate mai redusă de a avea cantități importante de apă„, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, marţi, la Antena 3 CNN.