Certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, în vigoare de la 1 iulie
Guvernul României a adoptat în ședința din 29 iunie a.c., ordonanța de urgență care reglementează modul de eliberare, verificare și acceptare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19, care atestă vaccinarea, testarea sau vindecarea titularilor.
Certificatele eliberate sunt valabile astfel:
• certificatele de vaccinare: până la data de 30 iunie 2022;
• certificatele de testare: 24 ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul RT-PCR;
• certificatele de vindecare: 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms”.
Pentru certificatele de vaccinare și vindecare, solicitarea de eliberare prin portal trebuie realizată de către solicitant cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare solicitarea se realizează după efectuarea testului, dar cu cel puțin 12 sau 48 de ore înainte de momentul utilizării certificatului, în funcție de tipul de test efectuat.
În cazul în care o persoană solicită eliberarea certificatului doar în format letric, aceasta se poate adresa
• primăriei în raza căreia își are domiciliul,
• direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București
• serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent teritorial.
Pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatelor, autoritățile publice vor scana codul QR de pe certificat prin intermediul aplicației mobile CoronaScan.

Comments

comments