Centre fixe, în Argeș, pentru testarea GRATUITĂ Babeș Papanicolau și HPV. Orice femeie poate apela

În județul Argeș continuă Programul de prevenție a cancerului de col uterin. Unitatea Mobilă de Screening a efectuat gratuit două tipuri de teste: HPV și Babeș Papanicolau. Până în prezent au fost testate aproape 2300 de femei.

De acum, sunt funcționale 3 centre fixe de testare la Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești. Sunt localizate în spitalele din aceste orașe și pot fi contactate pentru informații și programări la următoarele numere de telefon:
– Câmpulung- 0248510100, interior 172, de luni până vineri de la ora 8 la ora 14;
– Curtea de Argeș- 0753061532, tot de luni până vineri de la ora 8 la ora 14;
– Costești- 0248673550. Aici există un program de luni până vineri, de la ora 8 la ora 13 pentru programări.

Recoltările vor putea fi făcut zilnic, în intervalul ora 10-12.

Procedura este simplă. Femeile, cu vârste între 26 și 64 de ani, care doresc să fie testate, merg la centru, după discuția telefonică, în ziua programării, cu o copie a actului de identitate și acolo completează o fișă. Nu există restricții legate de domiciliu și pot fi testate atât persoane asigurate cât și persoane care nu sunt asigurate. Oricine, din oricare localitate a județului Argeș, poate merge la testare într-unul din centre, cel care îi este la îndemână ca și distanță” – Radu Valeriu Perianu, prefectul județului Argeș.

Una din 10 femei care intră în maternitate nu face nicio analiză. Avem 11 mii de nașteri la adolescente, tinere sub 18 ani. Screeningul, în sine, e o atitudine de cercetare a unei populații sănătoase. Se știe mai puțin că infecția HPV nu este asociată doar leziunilor canceroase, ci și nașterilor premature. În sarcină, infecția HPV asociată cu hipertensiune poate însemna riscuri pentru sarcină. De asemenea, infecția poate duce la decompensarea diabetului zaharat. Credem că ar fi benefic, atât medicii de familie cât și conducerea Spitalului de Urgență Pitești să adere la această viziune de screening” – prof.univ.dr Nicolae Suciu, coordonatorul Centrului de Prevenție

Cancerul de col uterin este o urgență majoră în sănătate. 11 la sută din cazurile de cancer de col din Europa provin din țara noastră. Una din 10 femeie nu a fost la un control medical de rutină în ultimii 10 ani. Printre motive este și teama că, dacă au o problemă, nu știu ce să facă în continuare. Programul rezolvă această situație. Persoanele asigurate sunt îndrumate mai ușor, iar persoanele neasigurate sunt sprijinite pentru a obține statut de asigurat. Pentru femeile cu teste pozitive se continuă investigațiile” – dr. Adriana Ciuvică, managerul de proiect.

Este foarte important de știut de către femeile care fac testele că, dacă rezultatul indică o problemă, SASTIPEN preia persoana de la domiciliu, o transportă la Spitalul Polizu în Capitală pentru investigații suplimentare, tot gratuite, și o aduce înapoi acasă. Noi, ca parteneri în proiect, ne ocupăm de informare și mobilizare a grupului țintă către unitățile mobile și centrele fixe de screening. Acolo unde am avut deschiderea autorităților locale, școlilor, bisericii, medicilor de familie, activitatea de testare a fost foarte bună. Sunt și zone în care autoritățile locale, pur și simplu, au refuzat să se implice și nu știm motivul pentru care au procedat în acest fel. Noi informarea o facem din ușă-n ușă, dar doar acolo unde avem colaborare cu autoritatea locală” – Radu Anuți, Director Programe SASTIPEN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.