România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.
Sabina Cantacuzino este una dintre personalitățile românești care s-a dedicat în totalitate promovării culturii românești și nu numai.
Se naște, în 1863, la Florica (Ștefănești-Argeș), fiind cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu“ şi „sora cea mai mare a Brătienilor“ – Ionel, Constantin (Dinu) şi Vintilă. A făcut şcoală în particular, după obiceiul timpului, la moşia Florica, iar mai târziu la Bucureşti, cu profesori renumiţi (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu-şi studiile cu un examen de bacalaureat susţinut la Colegiul Sf. Sava.
În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învăţat de tânără să iubească teatrul, muzica, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei importante colecţii de pictură românească şi de obiecte de artă populară.
A contribuit la înfiinţarea şi funcţionarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ şi a Universităţii Libere (asociaţie culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferinţe şi concerte); şi-a lăsat prin testament locuinţa din Bucureşti ca sediu al unui „cămin pentru doctoranzi“, conceput ca o fundaţie academică.
Pe lângă sprijinirea instituţiilor culturale, s-a dăruit asistenţei publice: a lucrat o lungă perioadă la Aşezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din Bucureşti în timpul Primului Război Mondial, a fost preşedinta Asociaţiei pentru Profilaxia Tuberculozei, a avut, în 1914, iniţiativa înfiinţării unui spital pentru tuberculoşi.
Împreună cu alţi membri ai familiei, a rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei militare germane din 1916–1918 şi a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea.
Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din Bucureşti în 1933 (volumul I) şi 1937 (volumul II).
În anul 1934, Sabina Cantacuzino și Eliza Brătianu, (sora și soția lui Ionel I. C. Brătianu), donează Muzeului Etnografic al Ardealului o colecție de excepție, cuprinzând 191 de piese de port, în cea mai mare parte ii, databile în ultimul sfert al secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, provenind din diverse zone etnografice din România.
Pia Pillat, în lucrarea „Sufletul nu cunoaşte distanţele”, o descria astfel: „Sabina [Cantacuzino], Tanti Bi (cum o chemam noi cu toţii – copiii), era un personaj extraordinar… Avea o prestanţă de regină. Deşi mică, părea şi devenea chiar, în chip misterios, mare. Era frumoasă ca doamnă bătrână, bătrână, o frumuseţe imperială şi doar aparent distantă, aristocratică… Se plimba repede şi energic, zilnic, la şosea, de la un capăt la celălalt şi înapoi, sau în pădurea, pe atunci pustie şi minunată, de la Băneasa… Povestea minunat episoade din copilăria lor [a fraţilor Brătianu]… Era foarte cultă. Iubea şi cunoştea muzica în profunzime. În casa ei se dădeau concerte de cameră şi cânta sonate George Enescu… Mai ales avea un mare simţ al dreptăţii şi egalităţii. Ea a organizat şi întreţinut căminul de copii cu primul sistem Montessori aplicat în ţară. La fel, tot ea a înfiinţat şi şi-a dat timpul şi energia ei totală pentru un cămin de bătrâni, model… Trăia singură de tot în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri şi bibelouri minunate… Avea o vitalitate şi o agilitate absolut extraordinare până s-a îmbolnăvit… Nimeni din familie nu a ştiut că e bolnavă, nimeni… Tanti Bi detesta slăbiciunea, lăcrămarea, văicăreala, mila. Era o stoică.”
A murit la Bucureşti în ziua de 23 august 1944, în urma unui cancer esofagian.
Bibliografie:
1. George, Marcu (2017). Femei de seama din Romania. De ieri si de azi. Ed. Meronia.
2. http://www.humanitas.ro/sabina-cantacuzino.
