Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. ROMULUS CONSTANTINESCU (1935-2007) – GRAFICIAN DE EXCEPȚIE

908 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Romulus Stelian Constantinescu s-a născut “în inima” Călăraşilor, la 31 mai 1935”, în familia unui „judecător aspru”, pentru care spiritul disciplinei necondiţionate era lege. Destinul pământesc al copilului a fost întunecat încă din pruncie, la numai trei ani, mama sa murind.

La şcoala primară din centrul urbei, avea să descifreze, împreună cu alţi copii, primele buchii, dar şi să deprindă singur meşteşugul mâzgălelilor cu cărbuni din lemn ars, pe pereţii casei şi chiar ai şcolii, atât de inspirate, că nici bunica, nici învăţătorii n-au apelat vreodată la „nuiaua clasică” pentru a-i curma pofta de a mai desena, ci l-au sfătuit să-şi regăsească locul de manifestare a talentului său pe filele unui bloc de hârtie, cumpărându-i tot soiul de creioane colorate de „bucuria ascuţirii” cărora nu se va despărţi o viaţă întreagă…(Grigore Constantinescu – Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015, p. 44-50)

Destinul îi poartă paşii, împreună cu tatăl său, spre o lume prinsă în „iureşul înnoirilor din ţară”, mai întâi la Găeşti, unde va creşte ca „pasionat iubitor de cultură, sub aripa ocrotitoare a unui om extraordinar, profesorul şi poetul Aurel Iordache, care nu obosea niciodată să caute şi să adopte tinere talente”.

Ulterior, se va stabili în capitala regională de pe Argeş, Piteşti, continuându-şi studiile în Şcoala medie tehnică de comerţ, la insistenţa tatălui care dorea ca fiul său să îmbrăţişeze o meserie de perspectivă, cea de contabil, pentru ca, după absolvirea acesteia în 1954, sub irezistibila seducţie a pasiunii pentru artă, să participe, la cursurile Şcolii populare de arte din Piteşti, unde îşi va şlefui, sub îndrumarea unor entuziaşti profesori, talentul său de desenator, orientându-se spre o profesie nu atât de bănoasă, dar prin care spera să-şi asigure un trai decent, întrucât o anume fragilitate fizică nu-i permitea să opteze pentru o profesie mai bine retribuită, implicând, însă, un efort considerabil.

Şansa de a fi încadrat ca pictor decorator la Centrul regional de librării din Piteşti va fi acceptată cu emoţie nedisimulată, imaginându-şi că noul său loc de muncă poate deveni o punte de lansare în lumea selectă a artelor plastice într-un oraş a cărui populaţie creştea ameţitor an de an, prin deschiderea unor şantiere de largă perspectivă economică.

În acest „elan constructiv generalizat”, Romulus Constantinescu îşi făcea cu o perseverenţă remarcabilă datoria la serviciu, dar se simţea tot mai intens atras de simezele expoziţiilor organizate de către Şcoala populară de artă din Piteşti, unde expunea constant grafică şi compoziţii proprii inspirate din „realitatea socială vie”, lucrări receptate cu vădit interes de specialişti, dar şi de „publicul consumator de artă”.

Pasionat de lectură, Romulus Constantinescu realizează grafica revistei «Argeş». El nu concepea să-şi impună „subiectul” schiţelor, ci le realiza subordonându-le ideatic textelor publicate în revistă, conferindu-le semnificaţii care, deseori, păreau mai inteligibile pentru cititor decât ideile unor autori, ce se doreau, pentru a încerca să epateze, cât mai absconse…

Literatura devenise, pentru grafician, o preocupare constantă. Era obsedat de lirica unor consacraţi care publicau în revistă, dar părea revoltat de cei care, deşi n-aveau talent, perseverau în a-şi face public un chinuit demers liric…

Manifesta un vădit efort de a-şi „colora” verbiajul cu neologisme, dar, mai ales, cu citate ale unor personalităţi din domenii diverse… Era efectiv sedus de plasticitatea lor, încât îţi oferea pe tavă, documentându-se desigur, maxime pe care le considera indispensabile în a conferi o anume „coloratură” stilistică textelor…

Romulus Constantinescu s-a implicat, la solicitarea proiectanţilor, în realizarea unor opere fundamentale de for public, considerându-se moralmente îndatorat de a-şi pune bogata sa imaginaţie în slujba comunităţii în care se manifesta pe tărâm artistic. Astfel, printre altele, el va schiţa impresionantul ansamblu monumental memorial consacrat «Rezistenţei armate anticomuniste din România» şi «Experimentului/Fenomenului Piteşti», proiectat, în octombrie 1997, de către un colectiv de foşti deţinuţi politici şi de specialişti sub coordonarea arhitectului Anton Staicu şi a artistului plastic Vasile Rizeanu.

Ansamblul este amplasat lângă terifianta Închisoare Piteşti, în care au fost anchetaţi bestial luptătorii pentru libertate din Munţii Făgăraş şi unde a fost practicat, de către torţionarii securişti din solda regimului comunist, «Experimentul» sau «Fenomenul Piteşti» de reeducare prin tortură a deţinuţilor politici, considerat de scriitorul disident sovietic Alexandr Soljeniţân [1918-2008] – autorul monumentalei radiografii a sistemului concentraţionar sovietic «Arhipelagul Gulag» – ca reprezentând „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”.

După cum se va confesa mai târziu: „Molipsindu-mă de poezie – boala incurabilă a tinereţii, de care suferea şi sora mea”, Romulus Constantinescu, devenit cunoscut în presa regională, exclusiv prin grafică, va colabora tot mai frecvent cu versuri în publicaţiile care acordau spaţiu, în suplimentele lor culturale, aspiranţilor la gloria iluzorie a consacrării literare.

În postura de colaborator literar, este prezent în paginile periodicelor: „Argeş”, „Cerc”, „Cronica”, „Oltul”, „Orizontul”, „Secera şi ciocanul”, dar şi în „Neue Litteratur” – publicaţie de limbă germană. Un scriitor consacrat în mediul cultural al Piteştiului şi nu numai, romancierul Marin Ioniţă (1929-2018), întregea „portretul literar” al graficianului Romulus Constantinescu, motivator pentru opţiunile acestuia: „Talent nativ, s-a cultivat singur, cum a putut. Şi a reuşit. Dar locul lui era mai degrabă în literatură. Dacă lucrările lui de grafică erau mai mult reproduceri după modele, poezia era una de meditaţie, filozofică chiar. „Poet de o rară sensibilitate, dar modest şi sfios, nu a reuşit să-şi promoveze poemele, să le adune în volume. Însă ele au făcut deliciul unor lecturi în cercul de prieteni. Romică era prieten cu toată lumea. Poate că a fost singurul artist fără duşmani.”. Creaţia lui literară va fi analizată in extenso, sper, într-un eseu consacrat literaturii contemporane argeşene…

Deşi era conştient de consecinţele nefaste ale tutunului, se învăluia în fumul ţigărilor aprinse deseori una de la alta, ridiculizându-se vinovat că doar aşa e „cu capu-n nori ca poeţii”, Romulus Constantinescu scurta, cu o condamnabilă nepăsare, existenţa terestră a „omuleţului verde”.

Soţia sa, Anchidina, care îşi trăise propria existenţă din afara casei, printre desenele şi picturile unor celebrităţi ale artei plastice naţionale, în Galeria de artă a Muzeului judeţean Argeş, se îmbolnăveşte grav şi, nu după mult timp, se stinge din viaţă, lăsându-l pe Romică – veşnicul visător – doar în grija celor două fiice ale lor. Aripile ocrotitoare ale soţiei se ridicaseră de pe destinul său în sferele celeste, iar el, tulburat tot mai insistent de crizele unui astm bronşic ucigaş, se refugiase în tăcere, uitat de cei pe care îi credea cu adevărat prieteni…

La 29 septembrie 2007, „după o suferinţă care a fost şi foarte lungă, şi foarte grea, Romulus Constantinescu a trecut dincolo liniştit şi cu seninătate. Dacă este adevărat – precum se întreba prozatorul Marin Ioniţă (1929-2018), unul dintre cei care l-au preţuit realmente pe artistul poet – că fiecare dintre noi va fi pedepsit pe acolo pentru păcatele lui de aici, Romică nu are de ce să se teamă. El a pătimit într-o viaţă de om cât ar putea să spele păcatele moşilor şi strămoşilor săi până la a noua spiţă. Şi fără îndoială că Prea- Bunul îl va lăsa liber să picteze îngeri pe bolta celui de-al nouălea cer.”

Bibliografie selectivă:
1. Grigore Constantinescu – Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
2. Jean Dumitraşcu – Remember: Romulus Constantinescu, în „Obiectiv argeşean”, 2 august 2011;
3. Marin Ioniţă – Romulus Constantinescu în expoziţia retrospectivă de artă plastică, Curierul zilei, 11 octombrie 2008;
4. Marin Ioniţă – Roata lumii. Romică se duse să picteze îngeri, Centrul cultural Piteşti;
5. Sergiu Nicolaescu – O carte despre eroismul anonim,Argeş, an XX (1985), nr. 8;
6. Denisa Popescu – Remember: A fost odată Romulus Constantinescu…, Centrul cultural Piteşti

Comments

comments