Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. PÂRVU MUTU – cel mai important precursor al artei portretului pictat românesc (1657-1735)

1,183 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Parvu Mutu este unul dintre cei mai de seama pictori bisericesti de la sfarsitul secolului al XVII-lea. Prof. Grigore Constantinescu în Argeșul artistic – evocări biografice îl consideră „cel mai important precursor al artei portretului pictat românesc”.

Pârvu Mutu a văzut lumina zilei la 12 octombrie 1657, în familia unui preot ortodox din mahalaua Vişoi a oraşului Câmpulung–Muscel. Tatăl său, Ioan Pârvescu [1623-1702], descindea dintr-un neam înnobilat prin generaţii succesive de slujitori devotaţi ai altarelor strămoşeşti, culminând cu mitropolitul Ignatie Sârbul, sfetnic de seamă al domnitorului Matei Basarab [1632-1654], în acţiunea acestuia de consolidare a bisericii ortodoxe, prin ctitorirea celor peste 30 locaşuri de cult, dar şi prin contribuţia sa esenţială la înlocuirea limbii slavone cu limba română în domeniile vieţii administrative şi religioase din Ţara Românească.

Dându-i-se la botez numele naşului său, marele vistier Pârvu Vlădescu, zugravul Pârvu Pârvescu avea să intre, în istoria artei româneşti, sub numele de Pârvu Mutu, printr-o operă de referinţă în domeniul atât de înălţător al picturii bisericeşti. Pârvu Vlădescu, ctitor al Bisericii «Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul» din Vlădeştii Muscelului [1656], avea să fie ucis, din porunca voievodului Mihnea al III-lea Radu [1658-1659], spre sfârşitul lunii iunie 1658, în timpul unui ospăţ, în tabăra de la Gura Teleajenului, fiind învinuit de trădare, întrucât nu acceptase politica antiotomană promovată de domn, considerând-o contrară intereselor ţării în conjunctura istorică a vremii.

Talentul precoce manifestat la desen de tânărul Pârvu Pârvescu va fi şlefuit, încă de la vârsta de 12 ani, în Şcoala de zugrăvie care funcţiona pe lângă Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung – centru cultural şi artistic de rezonanţă în evul mediu românesc, renăscut, în special, prin înfiinţarea tipografiei de către Matei Basarab în anul 1635, în tiparniţele căreia vor apărea, pe lângă cărţi bisericeşti în limba slavonă şi prima carte cu conţinut moral-filozofic în limba română, «Învăţături de preste toate zilele».

Pârvu Pârvescu „îşi luase zborul în arta picturii la 24 martie 1669 – potrivit consemnării istoricului de artă Victor Bărbulescu –, când tatăl său, popa Ioan, se călugărise sub numele de Paisie, după moartea soţiei, dându-l pe Pârvu – singurul rămas în viaţă dintre cei şase fii ai săi, să înveţe zugrăvia la un părinte Evghenie”.

Remarcându-i harul artistic neobişnuit, clucerul Tudoran din Aninoasa, fiul lui Iane Vlădescu, fratele marelui vistier Pârvu Vlădescu, îl trimise, pe cheltuiala sa, în Bucovina, spre a se perfecţiona în arta picturii murale, „furând tainele zugrăviei” de la un vestit meşter rus al penelului care realizase picturi murale de o uimitoare frumuseţe, clucerul intenţionând, desigur, ca finul familiei sale boiereşti să picteze propria ctitorie religioasă pe care intenţiona să o înalţe în Aninoasa Muscelului.

Contactul nemijlocit, timp de şase ani, cu impresionanta pictură a monumentelor de arhitectură ecleziastică din nordul Moldovei, unde şi-a desăvârşit mijloacele de exprimare plastică, fiind sedus de frumuseţea frescelor ctitoriilor voievodale durate de: Petru Rareş, la Moldoviţa [1532], Movileşti, la Suceviţa [1581-1601], Ştefan cel Mare, la Voroneţ [1488] şi Putna, reconstruită de Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan [1654-1662], dar şi a excelentelor miniaturi ale lui Anastasie Crimca de la Mănăstirea Dragomirna, contribuie substanţial la formarea sa ca artist preocupat de descriptivismul scenelor religioase, de expresivitatea figurilor sfinţilor şi de rafinamentul ornamenticii picturilor murale bisericeşti.

O influenţă considerabilă în formarea propriului său stil artistic vor fi exercitat: pictura murală de la Biserica «Sf. Nicolae Domnesc» din Curtea de Argeş, pictura vestitului zugrav târgoviştean Dobromir din celebra ctitorie a voievodului cărturar Neagoe Basarab – Biserica Mănăstirii Argeşului, precum şi şcoala câmpulungeană de zugrăvie de la Mănăstirea «Negru Vodă».

În ordonarea scenelor biblice constituente ale picturilor sale murale, Pârvu Mutu se va inspira din modalitatea de dispunere a frescelor iniţiale datând din 1377-1383 de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Excelenta frescă a bisericii a exercitat o influenţă considerabilă asupra picturii religioase din Ţara Românească până în secolul al XVIII-lea.

După întoarcerea sa din nordul Moldovei, Pârvu Mutu îşi va demonstra capacitatea artistică în împodobirea cu frescă a bisericii din incinta mănăstirii câmpulungene unde primise cele dintâi noţiuni de artă de la monahul zugrav Evghenie. Lucrările de pictură murală vor fi efectuate cu intermitenţe, pentru că renumitul zugrav era nevoit să răspundă unor tot mai insistente solicitări. «Catastiful» zugravului Pârvu Mutu confirmă, astfel, că Biserica Mănăstirii «Negru Vodă» a fost pictată în două etape: 1679–1680 şi 1683–1684, întrucât, în intervalul anilor 1680–1682, „săvârşea zugrăvirea Bisericii Mănăstirii Cotroceni ctitorită de voievodul Şerban Cantacuzino”.

Devenit „pictor de curte al boierilor Vlădeşti”, care contribuiseră substanţial financiar la desăvârşirea instruirii sale în domeniul fascinant al artelor plastice, aceştia îi vor încredinţa executarea picturii murale la importanta lor ctitorie ecleziastică din Aninoasa Muscelului. Pictura murală conservată fragmentar în pridvorul Bisericii mănăstirii Aninoasa, durate de marele clucer Tudoran Vlădescu şi soţia acestuia, în anul 1677, constituie o dovadă a preferinţelor iconografice adoptate de pictor. Pisania consemnează cauza tragică a transformării bisericii destinate a fi biserica de mir a satului în mănăstire de călugări: „Iar când au fost la sfârşitul sfintei biserici, despărţindu-l Dumnezeu de soţie de s-au pristăvit, (Tudoran) primit-au cinul îngeresc de s-au călugărit şi-i fu numele Teodosie monah. Şi au numit sfânta biserică să fie mănăstire de obşte de călugări.”.

Modalitatea de realizare compoziţională a excepţionalelor tablouri votive din pronaos este relevantă pentru talentul tânărului zugrav de numai 20 de ani, care a conceput ampla galerie a personajelor: aga Tudoran şi soţia sa, jupaniţa Alexandra, împreună cu cei 11 urmaşi ai acestora, printrun desen sintetic, realist, de o expresivitate remarcabilă ce conferă o notă de autenticitate şi, implicit, individualitate figurilor membrilor renumitului ctitor al bisericii.

Picturile murale realizate până la căsătoria sa cu jupâneasa Teodora din luna ianuarie a anului 1700 vor fi însemnate într-un «Catastif», în ordinea cronologică a realizării lor: „1) Mănăstirea lui Negru V. Câmpulung a 3 oară; 2) M. Cotroceni a lui Şerban V. Cantacuzino întâi; 3) M. a naşului Aninoasa; 4) M. Mărgineni a doua oară; 5) M. Poiana a jupanului Toma Cantacuzino; 6) M. Lespezile a Pârvului Cantacuzino; 7) M. Sinaia a spătarului Mihai Cantacuzino; 8) M. Râmnicul Sărat idem; 9) M. Trisfetitele (Colţea) idem; 10) M. Sf. Gheorghe Nou a lui Constantin Voievod Brâncoveanu; 4 biserici: Filipeşti de Târg, idem de Pădure, Călineşti a 2-a, Măgureni. Icoane în multe biserici.”.
Simpla enumerare a bisericilor şi a mănăstirilor în care Pârvu Mutu zugravul şi-a manifestat inegalabila sa artă este edificatoare pentru definirea acestuia ca fiind cel mai important artist plastic român al perioadei ultimelor decenii ale veacului al XVII-lea şi al primelor decenii ale secolului al XVIII-lea din Ţara Românească.

Un autoportret al lui Pârvu Mutu este zugrăvit pe zidul scării ce duce la turnul-clopotniţă al Bisericii «Sf. Trei Ierarhi» din Filipeştii de Pădure, biserică supranumită „Voroneţul sud-estului Munteniei”, pentru frumuseţea picturii murale semnate de „Pârvu Mutu văleat 7200 (1692)” împreună cu ucenicii săi: Marin, Andrei, Stan, Neagoe, Nicolai şi Mihail monah – menţionaţi în pomelnicul din proscomidiar. Artistul se înfăţişează susţinând, cu ambele mâini, icoana Maica Domnului cu Pruncul, aluzie evidentă la activitatea sa de „iconar”; alături de el, fiind pictate chipurile ucenicilor săi Neagoe şi Nicolae.

Iconostasul originar de lemn, sculptat în stil baroc şi renascentist, cu ample stucaturi aurite, păstrează precum o comoară de preţ, parte din icoanele zugrăvite pe lemn de Pârvu Mutu. Impresionantul monument istoric şi de artă medievală românească de la Filipeştii de Pădure este – prin creaţia plastică a marelui zugrav câmpulungean – în atenţia UNESCO.

Trăind cu intensitate moartea soţiei sale, Tudora, survenită în anul 1718 – moment dramatic care îi va frânge temporar aripile ascensiunii continue spre piscurile artei, Pârvu Mutu se hotărăşte, după o călătorie întreprinsă, împreună cu fiii săi, Pârvu şi Gheorghe, la locurile sfinte de la Ierusalim, să îmbrace haina monahală, sub numele de Pafnutie, retrăgându-se la Mănăstirea Mărgineni, unde va traduce unele cărţi din vasta bibliotecă fondată de familia Cantacuzinilor în această ctitorie a lor, devenind un cititor fidel al volumelor existente, printre cele preferate de pictor aflându-se desigur celebra Biblie a lui Şerban Cantacuzino din 1688, considerată de către specialişti „un monument literar, de limbă, dar, în acelaşi timp, un act editorial fără egal, raportat chiar la tehnica tipografică modernă”. Pârvu Mutu va continua concomitent, cu „neostoită râvnă”, munca migăloasă de zugrav bisericesc.
Moartea fiului său, călugărul Gherasim, în anul 1731, rupe complet echilibrul sufletesc al monahului-artist Pafnutie, care, retras în sine, se decide să-şi petreacă restul zilelor la Mănăstirea Robaia din Muşăteştii Argeşului, ascunsă în inima unei păduri seculare, departe de lume, unde se va stinge din viaţă, în anul 1735, îngemănându-se cu pământul Argeşului, pe care şi l-a ales pentru eternitate, eternizându-l el însuşi prin miracolul talentului său artistic.

Ziua de 6 august 2017, va rămâne o zi extrem de importantă pentru Biserica Ortodoxă Română, la Mănăstirea Robaia din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului având loc proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul.

Artist plastic remarcabil, iniţiator şi animator înzestrat al unei şcoli de pictură cu larg ecou în Ţara Românească, în perioada de început a secolului al XVIII-lea, zugravul Pârvu Mutu se integrează, prin splendidele sale fresce şi icoane, în Panteonul creatorilor inestimabilului tezaur de valori culturale ale neamului românesc.

Bibliografie:

1. Grigore Constantinescu – Argeşul monumental – enciclopedie patrimonială, Piteşti, 2011;
2. Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015
3. Grigore Constantinescu – Mânăstirea Aninoasa, în revista „Lumină lină”, an XVIII (1997), nr. 5;
4. Grigore Constantinescu – Pârvu Mutu, în revista „Lacrimi”, an II (2000), nr. 1 (2);
5. Teodor Dănălache – Biserica Trei Ierarhi din Filipeştii de Pădure, www.creştinortodox.ro;
6. Petronia Dobrescu – Renaşterea Mănăstirii Robaia – o minune a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, s.l, s.a

Comments

comments