Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. Olga Greceanu – autoarea picturii murale din Mausoleul Mateiaș

235 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

La 4/17 august 1890, se năștea în zona Nămăieștilor Muscelului, în vatra de statornicie ortodoxă a Bisericii rupestre Nămăeşti, viitoarea Olga Greceanu, din familia nobilului catolic polonez Henri de Skrszeszewsky, mama ei, Ana, fiind de origine germană. Stabilită de mult timp în România, familia se refugiase din Bucureşti în apropierea munţilor Muscelului, din cauza căldurii „năpraznice” a verii anului 1890.

Ivirea pe lume a fetiţei a fost miraculoasă, mama sa născând-o în spaţiul de spiritualitate al mănăstirii, fără a fi asistată de nimeni în afară doar de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică; nu întâmplător, aşadar, Olga va fi botezată, chiar în acest leagăn al credinţei strămoşeşti de la Nămăeşti, în religia creştin-ortodoxă.

Grigore Constantinescu în Argeșul artistic – evocări biografice ne destăinuie că, după moartea tatălui ei, în anul 1895, Olga urmează şase ani cursurile preuniversitare în Bucureşti, la Institutul Pompilian, ulterior, la Institutul Şeşevski, pentru ca, în 1911, să plece în Belgia, unde se va înscrie la Facultatea de chimie din Liège. Se va înscrie şi la Academia de artă din oraşul belgian, fiind mult mai motivată prin aptitudinile sale artistice semnalate încă din perioada studiilor secundare, în a-şi orienta „gustul pentru pictură”, obsedată „să nu rămână o mediocritate” în domeniul artelor plastice. Îndrăgostindu-se de Nicolae Greceanu, student la Institutul Politehnic din Liège, cei doi se vor căsători civil în Belgia şi religios la Capela Sturdza din vestita staţiune balneară Baden-Baden în anul 1914.

Declanşarea Primului Război Mondial în acelaşi an o determină să-şi întrerupă studiile şi să revină în Bucureşti, unde îşi manifestă înteresul pentru viaţa artistică din ţară, organizând, în contextul mişcării feministe, în colaborare cu Cecilia Cuţescu-Storck, prima Asociaţie a femeilor pictoriţe şi sculptoriţe din România, care îşi propunea organizarea unor expoziţii de artă plastică cu participarea exclusivă a membrelor acesteia.

În 1915, Olga Greceanu expune împreună cu alte artiste la Ateneul Român din Bucureşti, tablourile sale fiind apreciate de vizitatori, precum şi de criticii de artă. După terminarea războiului, în 1919, artista pleacă împreună cu soţul ei la Liège, pentru a-şi relua studiile la Academia de artă; călătoria spre Belgia include programat vizitarea marilor muzee de artă din Veneţia, Milano şi Paris, dar va constitui şi un prilej de a observa ororile conflictului mondial. Imaginea unui cortegiu al marilor mutilaţi de război la Paris îi provoacă o reacţie şocantă: „N-am putut rezista, am întors capul !”…

După absolvirea cu succes a Academiei de artă, revenind în patrie în anul 1921, va continua seria expoziţiilor de artă plastică, devenind o prezenţă activă, prin opere de artă remarcabile şi remarcate, pe simezele unor expoziţii organizate la: Bucureşti [1922, 1923]; New York [1924]; Bucureşti [1925, 1926]; Bruxelles, Bucureşti [1927]; Paris, Bucureşti [1928]; Barcelona, unde i se acordă Marele premiu al expoziţiei, Bucureşti [1929]; Haga [1930]; Praga [1931]; Roma [1933]; Varşovia [1934], succesiunea acestora continuând cu regularitate an de an.

Preocupată continuu de perfecţionarea artei sale, urmează, în 1930, la Paris, cursurile referitoare la tehnica picturii în frescă predate de Paul-Albert Baudoüin [1844-1931], coordonatorul Atelierului de frescă din Şcoala naţională superioară de arte frumoase, pictorul francez fiind „la originea renaşterii frescei pe mortar proaspăt”. Aplicând cu succes cunoştinţele acumulate la Paris, inspirându-se şi din tehnica vechilor zugravi români de biserici, Olga Greceanu execută frescele unor clădiri reprezentative ale arhitecturii naţionale din Bucureşti: Palatul sinodal al Bisericii Ortodoxe Române [1932], sala de şedinţe a Academiei de arhitectură [1937], Judecătoria de galben din Piaţa Amzei, Primăria de verde din Banu Manta, interiorul Gării regale de la Mogoşoaia [1938], fresca exterioară a Institutului pentru studiul istoriei universale [1942], iar, în afara Capitalei, Mausoleul de la Mateiaş-Muscel [1935], Conacul Bălteni, casa omului politic, diplomatului și ziaristului român Grigore Gafencu [1939] şi altele.

Remarcând importanţa expoziţiilor organizate peste hotare pentru cunoaşterea complexă a României, Olga Greceanu consemna, în 1939, succesele înregistrate de Pavilionul Oficial şi Casa României de la Expoziţia universală din New York: „Vizitându-le, înveţi şi înţelegi ce e România, de unde se trage, originea ei, care e limba ce o vorbeşte, care e ocupaţia şi portul sătenilor, care sânt inventatorii români, ce bogăţie are pământul, ce artă în sculptură, pictură, mozaic, ţesătorie, mobilă, ceramică”, pictoriţa pledând pentru reluarea şi pe alte meridiane ale Terrei a unor manifestări culturale similare.

Distrugerea expoziţiei personale de pictură de la Fundaţia Dalles din Bucureşti în aprilie 1944, în cursul bombardamentelor o afectează profund; e, prin structura ei intimă, o pacifistă, condamnând fără rezerve „războiul – principalul distrugător al creaţiei paşnice”. Ampla sa operă publicistică reprezintă un tezaur informaţional cu caracter istoric, artistic, literar şi religios, incluzând volumele antume şi postume: «Bucarest et ses environs» [1928], «Compoziţia murală, legile şi tehnica ei» [1935], tradusă în limba franceză în 1937, «Cula de la Măldăreşti» [1937], «Specificul naţional în pictură» [1939], «Pe urma paşilor Tăi, Iisuse» [1940], «Să ne rugăm» [1943], «Le Visage du Christ et les peintres de la Renaissance» [1944], «Vreau», roman [1944], «Ura care ucide», roman [2000], «Femei-pictore necunoscute» [2008] – apărută iniţial în limba franceză sub titlul «Femmes peintres d’autrefois» [1940], «De Crăciun» [2008], «Meditaţii la Evanghelii» [2010], «Dicţionarul biblic ortodox» [2012], «Dicţionarul zugravilor de subţire monahi şi mireni» [2013].

Preafericitul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, releva contribuţia Olgăi Greceanu, prin mesajul său mântuitor în imagini sau cuvinte, la răspândirea Evangheliei lui Hristos: „Chip al mărturisirii autentice, Olga Greceanu a dăruit şi dăruieşte timpului nostru mesajul mântuitor al unei vieţi trăite sub semnul cuvântului evanghelic «Voi sunteţi lumina lumii» [Matei 5, 14] pe care l-a asumat ca îndemn la o lucrare mărturisitoare a Evangheliei lui Hristos în lumea aceasta…

Trăind profund libertatea interioară dăruită omului credincios de către Duhul Sfânt, Olga Greceanu a căutat să ofere o mărturisire creştină integrală, plasând imaginea în spatele textului, pentru a sublinia astfel că nu este suficient un act de cuvântare pentru auzire, ci este nevoie şi de o mărturisire din arătare pentru vedere.”.

Moartea, în 1961, a soţului, inginerul hidrolog Nicolae Greceanu, fost, în această calitate, membru în Comisia europeană a Dunării, va fi dramatic trăită de Olga Greceanu care se va „refugia sufleteşte” în lumea divinităţii imaginate de ea prin icoanele de sfinţi zugrăviţi pe pereţii mai multor altare ale credinţei strămoşeşti între anii 1962 şi 1974.

Cu autorizaţia specială a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române de a picta sau restaura picturile murale ale unor biserici, sub îndrumarea arhimandritului de la Antim, Sofian Boghiu, părintele său duhovnicesc, Olga Greceanu va înnobila cu veşmântul scenelor religioase locaşurile de cult: «Bălteni» [1945/1971], «Pitar Moş» [1967], «Precupeţii Noi», pronaosul «Sapienţei», «Sf. Vasile» [1968], «Izvorul Tămăduirii» [1969], «Hagiului», «Bumbăcari», «Tudor Vladimirescu», «Sf. Ion», «Floreasca», «Precupeţii Vechi», «Bariera Rahovei» [1970], «Plătăreşti», «Tăriceni» «Podenii Vechi» şi «Mizil» din judeţul Prahova.

Participă efectiv la realizarea picturii interioare a Mausoleului de la Mărăşeşti [1933-1938], împreună cu Eduard Săulescu [1884-1949], autorul coordonator al acesteia.

Olga Greceanu era realmente însufleţită de cultul eroilor neamului românesc, realizând admirabila pictură murală a Mausoleului de la Mateiaş, la propunerea arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet, autorul proiectului acestei importante opere comemorative de război din Muscel.

Meditând la efemeritatea vieţii, dar şi la sfârşitul inevitabil al acesteia, Olga Greceanu se confesa cu puţin timp înainte de trecerea sa în eternitate, la 16 noiembrie 1978: „Uneori, nedrept, vremurile aştern uitarea peste oameni, fapte şi locuri. Pământul reavăn acoperă trupul, dar sufletul se duce la cele veşnice şi cu ceea ce te duci dincolo este binele pe care-l faci pe lumea asta…”.

Bibliografie selectivă:

  1. Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
  2. Anghe,l Carmen – Olga Greceanu, minunea uitată, în Jurnalul.ro;
  3. Nanu, Adina – Olga Greceanu, album, Bucureşti, 2004;
  4. Vasilache, Vasile – De la Antim la Pocrov – mărturii şi mărturisiri, S.U.A.,1984.
  5. Steinhardt, N. – Jurnalul fericirii, Cluj-Napoca, 1995

Comments

comments