Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. Ion C. Brătianu – Vizirul politicii românești a sec. al XIX-lea

1,152 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Ion C. Brătianu este personalitatea care a marcat politica românească a secolului al XIX-lea.

Născut la 2 iunie 1821, la Pitești, era fiul stolnicului Constantin (Dincă) Brătianu.
După ce a absolvit cursurile şcolii lui D. Simonide din Piteşti, adolescentul Ion Brătianu a fost dat la învăţătură militară, ajungând în aprilie 1838 la gradul de praporcic. Trimis la Paris, în anul 1841, a urmat cursurile Şcolii Politehnice dar a audiat şi prelegerile marilor filoromâni Jules Michelet şi Edgar Quinet, la vestitul College de France. Aidoma fratelui său mai mare, precum şi a celorlalţi tineri studioşi din generaţia sa, s-a remarcat în acţiunile desfăşurate în cadrul Societăţii studenţilor români de la Paris (1845), “Însocierii Lazariene” (1847) pentru promovarea instrucţiunii publice în Principatele Române.

Revenit în ţară, Brătianu n-a întârziat să se angajeze în campania electorală desfăşurată în vederea constituirii Divanului ad-hoc, dătător de seamă pentru dorinţele românilor exprimate în faţa marilor Puteri ale Europei. A fost membru al acelui Parlament democrat sui generis şi a contribuit în mod determinant la punerea în acte oficiale a dreptelor doleanţe româneşti. I.C. Brătianu a făcut parte şi din Adunarea Electivă care a votat dubla alegere a lui Cuza Vodă ca Domnitor al Principatelor Unite.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza și la alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai multe mandate ministeriale în următorii patru ani. A fost arestat pentru complicitate în revoluția din 1870, dar eliberat la scurt timp.

În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, a participat la formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme.

După 1883, Brătianu a fost singurul lider al liberalilor, cu ajutorul lui C.A. Rosetti, prietenul și aliatul politic al său timp de aproape patruzeci de ani.

A fost Ministru de Interne, în mai multe rânduri: 1 martie – 4 august 1867, în Guvernul Constantin Al. Creţulescu; 13 noiembrie 1867 – 12 august 1868, în Guvernele conduse de Ştefan Golescu, respectiv, Nicolae Golescu; 27 ianuarie 1877 – 26 mai 1878; 25 noiembrie 1878 – 5 iulie 1879; 25 ianuarie – 1 august 1882; 23 iunie 1884 – 29 aprilie 1887, în Guverne conduse de el însuşi. Preşedinte al Adunării Deputaţilor, în sesiunea legislativă 18 noiembrie 1868 – 29 ianuarie 1869, Guvernul Dimitrie Ghica. Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, din 24 mai 1875 şi până la 4 mai 1891. Preşedinte al Consiliului de Miniştri, vreme de 12 ani (24 iulie 1876 -20 martie 1888), cu un scurt interimat al fratelui său Dumitru (din 10 aprilie la 9 iunie 1881).

Însuşirile intelectuale alese şi substanţialele sale merite politice i-au adus recunoaşterea de către Academia Română, al cărui membru de onoare a fost ales la 19 martie 1885.

Într-un alt plan este de menţionat că a fost şi ţinta a două atentate, din fericire nereuşite. Pagini dense şi măreţe a înscris Ion C. Brătianu în cartea de istorie a neamului. Nu i se poate tăgădui nicicum priceperea în administrarea ţării, în procesul de însănătoşire a finanţelor Statului şi în dezvoltarea social-economică a României. A fost primul şi cam singularul ministru de război, civil, din epocă şi de mai târziu chiar. A prezidat cu inspiraţie şi competenţă marile şi istoricele evenimente naţionale, culminate cu războiul pentru cucerirea independenţei de Stat absolute. A avut bucuria rotunjirii de pământ românesc în părţile dobrogene şi lichidarea oneroasei afaceri Strousberg – dar şi tristeţi legate de pierderea silnică a sudului Basarabiei, de imixtiunea mai marilor lumii în treburile interne ale României şi de ingratitudinea unor contemporani, care poate că nu-l urau, dar cu siguranţă se temeau de atotputernicia sa.

A avut opt copii, împreună cu Pia Brătianu: Florica, dispărută la numai 3 ani, Sabina (1863-1941, căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino), Ion (1864-1927, de cinci ori prim-ministru, cel mai mare om politic și de stat al României), Constantin (1867-1950, inginer constructor și agronom, ultimul președinte al PNL), Vintilă (1867-1930, prim-ministru, primar modernizator al Capitalei, Maria (1868-1945, mama poetului Ion Pillat), Tatiana (1870-1940) și Pia (1872-1946, căsătorită Alimăneșteanu).

A murit la 4 mai 1891, în casa sa de la Florica – Argeş, înconjurat de fiii săi, de prieteni şi duşmani vremelnici. Ultimul gest politic al lui Ion C. Brătianu ar fi fost făcut cu câteva minute înainte să moară şi cu puţin timp înainte ca Regele Carol I să intre în încăpere. Şi-a îndreptat privirile către prietenii săi politici şi le-a şoptit: „Să fiți cu ochii pe rege, că prea l-am făcut mare!”, ca un vizir otoman care supraveghea activitatea unui domn al Țării Românești.

Bibliografie:
1. Neagoe, Stelian, (2007) – Oameni politici români – enciclopedie, Ed. Machiavelli, București,
2. Nicolescu, Nicolae C. (2006) – Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia.

Comments

comments