Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. Ion Barbu (Dan Barbilian) (1895 – 1961) –poet şi matematician

1,230 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Ion Barbu (Dan Barbilian) a fost reprezentant de seamă al modernismului literar românesc, matematician de renume național și internațional.

Personalitate marcă a culturii românești, Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian se naște la 18 martie 1895, la Câmpulung-Muscel. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc, dar și un matematician de renume.

Născut în familia magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Șoiculescu), fiica de procuror, era unicul fiu al acestora. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.

Școala primară o începe în Câmpulung Muscel, o continuă în județul Roman și o duce la capăt la Stâlpeni (Muscel-Argeș). Intră la liceu în Pitești, terminând clasele cursului inferior la Câmpulung Muscel. Lipsa de continuitate a studiilor este legată, după cum spunea însuși scriitorul de „soarta de judecător nomad fără cuscriri ilustre” a tatălui.

Cursul superior al liceului îl urmează la București, întâi la „Gheorghe Lazăr” apoi la „Mihai Viteazul”. Dacă până la liceu Dan Barbilian fusese bun la toate materiile, acum se dedică total matematicii. Pentru el, profesorul Ion Banciu „a fost maistrul, omul care m-a format, de la care am învățat esențialul. Ceilalți profesori de matematice, inclusiv cei de la Universitate, nu m-au învățat, m-au informat. Banciu însă mi-a trecut simțul lui de rigoare, mi-a sădit afectul matematic, emoția în fața frumuseții unei teoreme și patima cercetării, fără de care nu poți fi matematician”.

În 1912 câștigă locul I pe țară la un concurs al „Gazetei Matemetice”, ca în 1914 să își dea bacalaureatul, în fruntea comisiei de examinare fiind Gh. Țițeica.

Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. După ce-şi i-a licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania.

În 1923 cunoaște la Tubingen pe Gerda Hossenfelder, fiica unui medic de vază, pe atunci studentă în anul I la Facultatea de Chimie din Berlin. Peste un an Ion Barbu se întoarce în țară fără a-și fi luat doctoratul.

Pe 14 iunie 1925 se căsătorește la Giurgiu cu Gerda și începe să-și câștige existența ca profesor suplinitor de matematică la liceul din Giurgiu. Gh. Țițeica nu îl uită și îi oferă în 1926 un post de asistent la catedra de geometrie analitică la Facultatea de Științe din București, iar peste trei ani reușește șă își ia doctoratul.

În anii ’30 se remarcă în domeniul matematicii: participă la conferințe internaționale, ține prelegeri în R.F.G. și Austria.

În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.

Din 1919, Dan Barbillian își începe și activitatea literară. Colaborează la revista literară „Sburătorul”, adoptând, la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului, ca pseudonim, numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaşte pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.

Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest „pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: „acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie”.

Criticul şi prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, „După melci”, apare în 1921, în revista „Viaţa Românească”.

Ion Barbu, care nu s-a rezumat niciodată să fie un simplu poet descriptiv, nu se dezminte nici cu „După melci”, deşi aici îl surprindem că se pierde mai mult decît oriunde în amănunta exterioare.
Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămâne însă „Riga Crypto şi lapona Enigel”, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, „la spartul nunţii, în cămară”. Povestea nefericitului Crypto, „regele-ciupearcă”, este cântată cu o gingăşie plină de gravitate. Pradă dragostei pentru mica laponă Enigel, oprită într-un popas de noapte în poiana sa de muşchi, în drumul cu renii spre păşunile de mai la sud, Crypto o îmbie să rămînă acolo, „în somn fraged şi răcoare”, departe de soarele de care el se simte despărţit, prin „visuri sute, de măcel”.

În 1930 publică cel mai cunoscut volum de versuri „Joc secund” care este comentat ca un mare eveniment literar de cei mai importanți critici: Al. A. Philippide, Șerban Cioculescu, Al. Rosetti, Perpessicius, G. Călinescu și Pompiliu Constantinescu.

Șerban Cioculescu spunea despre poetul și matematicianul muscelean că „ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate şi i-a secat vâna. De vocaţie matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se ştie că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul”.

La 11 august 1961, moare la spitalul „Vasile Roaită” din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat.

Bibliografie:

1. Tudor Vianu, Introducere în opera lui Ion Barbu, Bucureşti, Editura Minerva, 1970;
2. Marin Mincu, Poezia lui Ion Barbu, Constanţa, Editura Pontica, 1995.

Comments

comments