Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. DINICU GOLESCU (1777-1830) – PRIMUL ROMÂN MODERN

975 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Dinicu Golescu este o personalitate marcantă a culturii și boierimii românești de la sfârșitul sec. al XVIII-lea.

Descindea dintr-o veche familie de boieri, ale cărei prime atestări documentare erau din sec. al XVI-lea. Tatal sau, Radu Golescu, a fost mare ban al Țării Românești.

Se naștea la 7 februarie 1777, la Golești, jud. Argeș, primind numele de Constantin. A avut parte de o bună educaţie, studiind la Academia grecească din Bucureşti. S-a implicat, încă din tinerețe, în viața politică din vremea ultimelor domnii fanariote, fiind unul dintre boierii care au sprijinit revoluția lui Tudor Vladimirescu. După înăbușirea acesteia, s-a refugiat la Brașov, aflându-se printre întemeietorii unei societăți culturale cu scopuri ascuns politice.

A avut mai multe dregătorii în Muntenia, fiind ispravnic, hatman şi mare logofăt. Fiind un om de spirit, a înfiinţat pe moşia sa din Goleşti o şcoală gratuită, unde pe cheltuiala lui învăţau tineri indiferent de categoria socială din care proveneau.

A fost căsătorit cu Zoe Farfara, din căsătoria lor rezultând cinci copii: Ana, Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru, copii care au avut un rol important în desfăşurarea revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte mari evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea.

Dinicu Golescu şi Ion Heliade Rădulescu au împărtăşit aceleaşi valori legate de dezvoltarea românilor pe toate planurile, au înfiinţat ziarul „Curierul românesc“ şi au pus bazele „Societăţii literare“ din Bucureşti, ale cărei şedinţe se desfăşurau chiar în casele boierului Golescu de la Podul Mogoşoaiei.
Stolnicul Dinicu Golescu a comandat, între 1812 și 1815, zidirea unei locuințe particulare, lângă biserica Krețulescu din București, o casă mare cu etaj, cuprinzând peste 25 de încăperi, între care și un salon foarte încăpător, pentru acele vremuri. În anul 1832, aceste case trec în proprietatea statului, care instalează în ele „Sfatul Administrativ”. În 1837, Alexandru D. Ghica-Vodă face din această casă locuința sa personală, dându-i numele de Curte Domnească., iar urmașii acestuia, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey, păstrează casa domnească, numai ca „palat de țeremonie”. Tot în acest palat a locuit Alexandru Ioan Cuza, de la 1859 până în seara zilei de 10 spre 11 februarie 1866, când a fost silit să abdice.

Boierul cărturar nu s-a mulţumit doar să sprijine cultura prin averea şi relaţiile sale, ci a şi pus mâna pe condei şi a scris lucrarea „Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826“, pe care a tipărit-o la Buda în anul 1826. Această lucrare este astăzi considerată primul jurnal de călătorie tipărit în limba română. În aceste note de drum sunt tratate, într-un mod critic, diferite aspecte ale stării culturale şi sociale din Ţara Românească, iar limba folosită face trecerea de la româna literară veche la româna literară modernă. Vorbesc (spunea Dinicu Golescu) pentru folosul patriei mele, pentru deșteptarea, pentru luminarea, pentru înfrumusețarea și în scurt: pentru fericirea ei.
În călătoria sa, Golescu vrea să vadă totul și, cu toate că poartă îmbrăcăminte orientală, intră pretutindeni, în cabina motorului de pe vapor ca să-i prindă „meșteșugul”, sau în spitalul de nebuni. El are sperietura primitivului de tot ce e „cu meșteșug” și măsoară valorile estetice cu „stânjenul”. La Veneția îl atrage mașinăria celor doi „draci” care bat orele în turnul ceasornicului. Încolo, orașul i se pare fără meșteșug „arhitectonicesc”. Cadrele din Palatul Dogilor le măsoară cu stânjenul, Domul din Milano e evaluat la „240 stînjini”.

Cu incapacitatea lui de a se analiza, cade în extaze profunde la cele mai neînsemnate lucruri (apud G. Călinescu, op. cit.). „Au noao clopote – scrie el despre catedrala din Berna – pe care trăgându-le cu meșteșug, nu fac numai sunete de clopote mari sau mici, ci fac o armonie foarte plăcută urechilor, dimpreună jalnică și grozavnică.”

Istorisirea călătoriei nu mai este altceva decât o pildă, o parabolă a bunei întocmiri sociale, morale și culturale: țările occidentale descrise capătă aspectul unor ținuturi utopice. Forța evidenței, sporită prin tonul de înregistrare obiectivă și impersonală face ca propunerile reformatoare să apară ca fiind spontane, involuntare, naive. Este o veritabilă strategie a persuasiunii în această atitudine de observator neutru, preocupat exclusiv de înregistrarea exactă a celor vazute.

După un exil de aproape şase ani, în anul 1826, Dinicu Golescu a revenit în Țara Românească. În această perioadă a călătorit prin mai multe ţări din Europa.

La întoarcere a fost unul dintre cei mai activi partizani ai înnoirilor şi s-a consacrat unui program de reforme culturale şi sociale. Avea să moară însă după numai patru ani, la 5 octombrie 1830, pe neaşteptate.

Dinicu Golescu este considerat unul dintre întemeietorii învăţământului şi presei din România. A înfiinţat şcoli în limba română şi le-a alcătuit programul de funcţionare, a contribuit decisiv la apariţia primelor periodice româneşti şi a încurajat interesul pentru cultură al tinerilor.
Anul 1869 este anul de referință în ceea ce privește bazele unei biblioteci publice în orașul Pitești. În acel an Paraschiva Stephu își întocmește testamentul, prin care lasă 200 de galbeni austrieci pentru organizarea unei biblioteci publice.

Biblioteca județeană Argeș se dezvoltă, în timp, iar din 2003, prin darea în folosință a unui sediu nou, în suprafață totală de 4.900 mp, ca o recunoaștere a ceea ce a făcut Dincu Golescu pentru cultura română, i se atribuie numele acestuia.

Primul român modern, cum l-a numit Pompiliu Eliade în Dicţionarul Scriitorilor Români, Dinicu Golescu este un fervent al ideii de luminare şi cartea sa (volumul dedicat notelor de călătorie) rămâne mărturia, azi emoţionantă prin patetismul său auster, a unei deşteptări spirituale.

Bibliografie:
1. G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Editura pentru literatură, București, 1968. Capitolul II, Dinicu Golescu.
2. Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei meale. Făcută în anul 1824. 1825. 1826. La Buda. În Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungar. 1826 [Originalul se găsește la Biblioteca Academiei Române]
3. Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979
4. Dicționar enciclopedic român, București, Editura Politică, 1965.
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinicu_Golescu.

Comments

comments