Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. Din Vasilescu (1889-1983), țăranul-artist din Miroși

913 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Una dintre personalitățile marcante argeșene ale prelucrării lutului și lemnului este țăranul-artist Din Vasilescu.

„Născut la 30 noiembrie 1889, în comuna Miroşi – potrivit consemnării lui D. Stănescu-Deteste din articolul «Săteanul sculptor şi pictor C. Vasilescu» – el era înzestrat de Dumnezeu cu un talent ce-l împingea către realizări artistice; s-a apucat de mic copil, de când mergea cu oile pe câmp, să modeleze în lut, apoi să transpună pe lemn (de păr sau de fag) toate fiinţele ce îi stârneau interesul, prin vreo particularitate oarecare: real, minuţios, studiat.”.

Prof. Grigore Constantinescu, în Argeșul artistic – evocări biografice, ne relatează că Din Vasilescu – ţăranul artist originar din satul Miroşi – a devenit nemuritor prin opera sa sculpturală, dar şi prin «Moromeţii», capodopera lui Marin Preda, în care este prezentat, de către celebrul prozator, în Poiana lui Iocan, modelând din lut, printre alte figuri umane, chipul personajului său Ilie Moromete: „Din Vasilescu, scrie autorul, ţinea în mână un bulgăre mare de pământ galben şi moale pe care-l frământa parcă în joacă. Nu se mira nimeni de el, îl cunoşteau că avea obiceiul să stea uneori şi să facă din pământ fel de fel de figuri pe care le da apoi copiilor”…

Marele prozator român contemporan relata contextul includerii artistului din Miroşi în romanul său: „Constantin sau Din Vasilescu locuieşte într-adevăr într-o comună vecină cu a noastră, iar eu am aflat de existenţa lui dintr-un ziar, citind un articol de pagină culturală… Se vorbea acolo despre un sculptor-ţăran cu acest nume.”.

Ignorat complet de părinţi şi de consăteni care nu păreau prea entuziasmaţi de creaţiile lui artistice, dar imitat, cu mai puţin talent, de către fratele său mic, Anghel, Din Vasilescu va avea „şansa” nesperată de a fi descoperit de către vestitul artist plastic Costin Petrescu, pe când acesta picta, în 1909, biserica din Miroşi, ctitorită de familia generalului Macca. Impresionat de „farmecul încercărilor artistice” ale celor doi fraţi, Costin Petrescu i-a îndrumat pe amândoi spre Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, „pentru a-şi şlefui diamantin talentul la desen”…

La renumita şcoală din Bucureşti, va merge, din păcate, numai Anghel, întrucât Din, fiind mai în vârstă, se hotărâse, între timp, să se căsătorească… Cu o francheţe rar întâlnită în mediul artistic, Din Vasilescu se va referi la studiile sale în domeniul artei: „Sunt sincer şi spun adevărul: n-am nicio pregătire, decât patru clase primare… Atât am învăţat: să citesc şi să scriu. M-am pregătit singur, fără nicio lămurire de la cineva. Eu sunt necârmit din satul meu iubit, Miroşi, toată viaţa…”.

„A urmat, precum se menţiona în articol, o luptă cu greutăţile vieţii şi cu impulsiunea lui de a face artă; o luptă în care nu s-a lăsat niciodată bătut, deşi, după câtva timp, şi-a dat seama că sculptura în lemn cu limitele ei scurte, nu-i permite să exprime toate sentimentele ce colcăiau în sufletul său. Atunci s-a gândit la culori şi, astfel, a găsit mijlocul de a ne spune tot ce simte, redând natura aşa cum se prezenta ea ochiului său avid de noi senzaţii artistice.”.

Convins că „la sculptura în lemn, Din Vasilescu nu are rival”, D. Stănescu-Deteste organizează la Bucureşti, între 21 octombrie şi 7 noiembrie 1937, o expoziţie consacrată ţăranului artist de la Miroşi, care „s-a bucurat de unanime elogii din partea criticilor şi marilor amatori de artă, lucrările lui Constantin Vasilescu fiind un regal sufletesc pentru cunoscătorii şi iubitorii de frumos.”.

Reprezentative pentru creaţia sa artistică, piesele sculptate în lemn: «Beţivanul», «Căldărarul», «Ciobănaşul», «Cobzarul», «Întâlnirea dintre Păcală şi Tândală», «La arat», «Moşneagul cherchelit şi diblarul», «Capul lui Iisus încoronat cu spini», «Bustul domnului profesor Nicolae Iorga», ca, de altfel, şi picturile în ulei: «Gospodărie ţărănească» şi «La treierat» erau, după aprecierea organizatorului expoziţiei, „de un realism sesizant şi de o uimitoare seducţiune, figura omenească fiind pusă în acţiune în lucrări de o rară ţinută artistică”.

Succesul imens al expoziţiei a fost confirmat prin articolele elogioase apărute în presa vremii. „Cu Constantin Vasilescu, observa N. Pora în ziarul «Gazeta» din 6 noiembrie 1937, se relevă un veritabil talent ce s-ar cuveni să fie încurajat şi de cei ce văd destinele artei româneşti tocmai fiindcă e vorba de un sculptor apărut la coarnele plugului.”…

Gheorghe Nichita semna, în «Curentul», un inspirat cuvânt de laudă despre creaţia artistului ţăran din Miroşi, iar Aureliu Rarişte, în articolul său «O biruinţă a satului», remarca cu o incontestabilă clarviziune: „Din Vasilescu face parte din marea familie a cioplitorilor ţărani, acei artişti necunoscuţi care, prin încrustările lor în lemn, au creat o artă ţărănească.

În lucrările sale, regăsim o bogată imaginaţie populară, plină de umor.”. Profesorul argeşean Dumitru Anghel releva, în studiul intitulat «Creaţia folclorică mai prezentă în viaţa noastră spirituală», că „Sculpturile în lemn şi piatră ale lui Din Vasilescu din Miroşi-Costeşti sunt adăvărate plăsmuiri de legendă”, pentru ca, în eseul «Poemul lemnului şi al pietrei», să reproducă mărturisirea meşterului popular – edificatoare pentru evoluţia creaţiei sale: „Curiozitatea m-a mânat până în Bucureşti să văd o expoziţie a lui Ion Jalea. Mi-a plăcut mult de tot ce am văzut, fiindcă lucra, ca şi mine, cu drag şi lemnul, şi piatra.”.

„Bilanţul” activităţii sale artistice este impresionant: 1930 – prima expoziţie de sculptură în Bucureşti; 1944 – expoziţie de sculptură şi pictură la Turnu Măgurele; 1953 – expoziţie de sculptură şi pictură la Roşiorii de Vede; 1954 – premiul II la Concursul naţional de artă populară; 1955 – expoziţie de sculptură şi pictură la Costeşti; 1964 – expoziţie de artă populară la Piteşti; 1966 – prezentat în emisiunea „Atlas folcloric argeşean” la Tv; 1970 – acordarea Ordinului muncii cl. IV pentru „îndelungată şi valoroasă prezenţă în mişcarea artiştilor plastici”.

Expoziţia organizată la Căminul cultural Miroşi de „omul care modelase din humă capul lui Moromete” devenise pentru localnici şi nu numai „o lume de basm” populată de statuietele cioplite din lemn: «Arţăgosul satului», «Cobzarul satului», «Întâlnirea lui Păcală cu Tândală», «Stan şi Bran jucând cărţi», reprezentări iradiind umorul suculent al unui artist inspirat din savoarea basmelor şi legendelor copilăriei. Seducţia artei l-a incitat încă din fragedă vârstă; primele figuri le modelase din argilă, pe când păştea oile pe izlazul satului Miroşi.

Referindu-se la «Expoziţia lui moş Din Vasilescu» din vara anului 1964, Em. Bratu relevă preocuparea artistului autodidact din câmpia Argeşului de a-şi perfecţiona arta sa, Din Vasilescu cercetând cu asiduitate librăriile, pentru a-şi procura volume „referitoare la teoria şi istoria artei, dar şi manuale de anatomie”…

Consemnând impresiile sale despre aceeaşi «Expoziţie a sculptorului popular Din Vasilescu», dr. Roland Anceanu – remarcabil colecţionar de artă şi un învederat susţinător al talentelor autentice – realiza un interesant eseu despre creaţiile acestuia: „Din Vasilescu face parte din acea categorie de artişti plastici amatori a căror creaţie nu se înscrie pe traiectoria căutărilor sau reeditărilor de probleme ale curentelor artistice care bântuiesc arta contemporană, formarea artistică a lor rămânând imensa bogăţie a folclorului, spiritul artei populare exercitând o educaţie naturală asupra gustului şi talentului lor. Este arta celor ce povestesc cu plăcere şi dragoste, dăltuind puterea lemnului ori pietrei, ceea ce văd şi gândesc, totul cu o extremă sinceritate, cu un fior liric care aminteşte de naivitatea şi puritatea copilului ce deschide ochii asupra lumii şi vieţii.

Bogata creaţie a lui Din Vasilescu înmănunchează calităţi de seamă ale ţăranului nostru: instinctul de făurar, puterea şi tenacitatea muncii, dragostea pentru adevăr, spiritul de observaţie şi pătrundere în miezul lucrurilor şi faptelor, spiritul critic, originalitatea, discernerea dramaticului în
alternanţă cu un pronunţat simţ al hazului, fantezia cu subtilităţi şi rafinamente care uluiesc.”.
Ciopliturile lui Din Vasilescu reprezintă „scene din viaţa satului românesc, chipurile şi oamenii, plăvanii şi mioarele, plugul şi ciutura – poveşti rezumate în miniaturale compoziţii sculpturale dintre care unele se identifică cu adevărate poeme plastice”.

Remarcabilul jurnalist Dan Giurea, profund impresionat de vitalitatea acestui „personaj literar din comuna Miroşi” care împlinise 88 de ani, la 30 noiembrie 1977, scria elogios despre ţăranul artist: „Din Vasilescu poartă în sine privilegiul nemuririi. În casa sa muzeu, prin care odihnesc amintirile ce- i dor şi-l bucură pe bătrân, i-au rămas doar un toiag sculptat şi un soi de testament. Un album în care stau vălmăşite fotografii, tăieturi din ziare, fotocopii, însemnări”, din care gazetarul spicuieşte informaţii scumpe sculptorului: „În 1972, m-au anunţat că lucrările mele vor fi trecute graniţa, în Polonia şi va urma în diferite ţări ale Europei, timp de doi ani”, notaţiile referitoare la „Titlurile citite în presă: Un astru pe cerul artelor; Artistul poporului Constantin Vasilescu – un neîntrecut rapsod al lumii pământului”, precum şi impresiile unor turişti francezi profund cunoscători ai culturii române, care au consemnat în această inedită «carte de onoare»: „Seninătatea feţei ne-a impresionat… Noi am crezut că-l vedem apărând pe Picasso !… Credem că ciobanul din Mioriţa a avut chipul său. Vizita făcută aici a fost ca popasul lângă un izvor de apă proaspătă. Amintirea lui va fi dusă de noi în Franţa cu multă umilinţă şi respect.”.

Sănătos tun până la vârsta de 94 de ani, când o „gripă a începutului de toamnă” îl aduce, la 12 octombrie 1983, pe un pat al Spitalului din Costeşti, unde, fiind nonagenar, ar fi fost neglijat de medici, precum insinuează nepoatele Maria şi Nina, venerabilul artist stingându-se din viaţă în dimineaţa zilei următoare, înainte de ivirea zorilor…

Amintirea artistului plastic autodidact din Miroşi nu se va stinge în uitare, de vreme ce sculpturile sale îmbogăţesc tezaurul de nestemate al unor mari muzee de artă plastică din ţară, iar Galeria de Artă “Rudolf Schweitzer-Cumpăna” a Muzeului Județean Argeș păstrează pentru viitorime, în patrimoniul de valori artistice, operele sale cele mai reprezentative.

Bibliografie selectivă:
1. Grigore Constantinescu – Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
2. Dumitru Anghel – Creaţia folclorică mai prezentă în viaţa noastră culturală, în „Secera şi ciocanul”, an XVIII/1968, nr. 424;
3. Cosmin Bloju – Neica Din Vasilescu din Miroşi, în „I.C. Hiru – Celebrităţi din negura cunoaşterii, III, Piteşti, 2011”;
4. Em. Bratu – Expoziţia lui moş Din Vasilescu, în „Secera şi ciocanul”, an XIV (1964), nr. 3063;
5. Dan Giurea – Personajul literar Din Vasilescu trăieşte în comuna Miroşi-Argeş şi a împlinit, la 30 noiembrie, 88 de ani, în „Argeş”, 1977;
6. Marin Preda – Moromeţii, vol. I, Bucureşti, 1955;
7. C. Stănescu-Deteste – Ţărani artişti. Privire retrospectivă asupra expoziţiei unui artist teleormănean: Săteanul sculptor şi pictor, C. Vasilescu, în „Drum”, an III (1937), nr. 4-6.

Comments

comments