Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. Artistul plastic ION SĂLIȘTEANU (1929-2011)

498 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

În familia reputatului constructor hidrorutier Daniil Sălişteanu [1898-1996], de la serviciul Drumuri şi Ape din oraşul Piteşti şi al Anetei [1900-1980], originară din oraşul Basarabilor, Curtea de Argeş, funcţionară în cadrul aceluiaşi serviciu, la 6 octombrie 1929, venea pe lume Ion, primul băiat dintre cei cinci copii care vor purta în timp numele de familie Sălişteanu…
Tatăl lor, originar din oraşul ardelean Sebeş-Alba, aflat sub stăpânire străină, este înrolat în armata austro-ungară, de unde dezertează împreună cu alţi patrioţi, trecând frontul la români în timpul Primului Război Mondial; are imensa bucurie de a participa la Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Prof. Grigore Constantinescu în Argeșul artistic – evocări biografice ne destăinuie că, în procesul devenirii lui Ion Sălişteanu ca artist plastic, o etapă semnificativă o constituie perioada liceală de la Liceul «I. C. Brătianu» din Piteşti, [1941-1949], contactul cu un dascăl de excepţie, profesorul de desen Guţă Popescu, cel care i-a facilitat aprofundarea marilor creaţii ale artei plastice universale şi l-a iniţiat în abc-ul tehnic al transpunerii pe pânză, prin intermediul pensulei şi al culorilor în ulei, a propriei sale exprimări plastice.

Perfecţionarea în tainele picturii şi-o desăvârşeşte la Institutul de arte plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucureşti, unde, timp de şase ani [1949-1955], studiază cu profesori de referinţă în domeniu: Samuel Mützner, Adam Bălţatu şi Jean Steriadi, ei înşişi artişti ai penelului…

Debutul său expoziţional s-a „oficiat” în anul 1954, „cu o suită de desene” la Anuala de artă din Bucureşti, în prezenţa unor iubitori ai artelor plastice, dar şi a unor specialişti care, remarcându-i piesele expuse, îi prevedeau o ascensiune continuă în pictură, artă pe care filozoful grec antic Plutarh [46-125 p.H.] o considera „o poezie tăcută”.
Anul 1955 reprezintă în cariera artistică a lui Ion Sălişteanu o treaptă definitorie pentru afirmarea sa, întrucât devine el însuşi cadru didactic al institutului pe care îl absolvise, ca profesor al secţiei de pictură, dar şi membru al Uniunii artiştilor plastici din România, al cărui vicepreşedinte va fi în 1968, şi, odată cu trecerea anilor, preşedinte de onoare în 1999.

Poet al penelului, Ion Sălişteanu participă cu un succes relevat prin cronici favorabile consacrate manifestărilor de acest gen organizate în diverse centre de pe mapamond inseriate în ordinea cronologică a expoziţiilor sale de artă plastică: 1955 – Varșovia; 1956 – Dresda, Bratislava; 1957– Budapesta, Moscova; 1965 – Szczecin (Grupul „Metaphora”); 1967 – Frankfurt; 1968– Uppsala, Praga, Paris, Russe; 1969 – Roma, Torino, Tel Aviv, Rijeka, Varșovia, Landschau; 1970 – Veneția (Bienala internațională), Düsseldorf, Torino, Milano, Varșovia; 1971 – Tesside, Middlesbourg, Palma de Mallorca, Leningrad, Praga, Varșovia, Torino; 1973– Klagenfurt (Austria) cu prilejul „Zilelor culturii românești”, Eastbourne, Southampton, Toulon, Philadelphia, Washington, Akron, Saint Paul, Oskonson, Moscova, Beijing, Timzin, Madrid, Veneția; 1974 – Phenian, Quebec, Atena, Tunis, Cairo, Berlin, Moscova, Glasgow; 1975– Berlin, Stuttgard, Moscova; 1976 – Ankara, Copenhaga, Sofia; 1978 – Lisabona, Atena, Praga, Berlin, Sofia, Moscova; 1979 – Buenos Aires, Cottbus, Berlin, Moscova, Helsinki; 1980– Olimpia, Bari, Macerata, Roma, Napoli; 1981 – Novisad, Sarajevo, Zagreb, Sofia; 1982 – Berlin (Bienala de artă realistă), Praga, Bratislava; 1983 – Expoziția „Omaggio à Picasso”, Academia di Romania; 1984 – Sofia, Lisabona; 1985 – Cracovia, Varșovia, Tarnov (Polonia) cu prilejul „Zilelor culturii românești”, Gabrovo; 1986– Varșovia, Beijing, Sofia; 1990 – Geneva, Paris, New York; 1992 – Budapesta, Pasau, Viena, Bratislava (expoziție itinerantă UNESCO), Viena, Denver, Chișinău – Palatul culturii și Marea sală de artă; 1993 – Chișinău (ca membru de onoare a U.A.P. Moldova); Viena (cu prilejul inaugurării Centrului Cultural – Fundația Elias); 1994 – Beijing, Nanjing; 1995 – Istanbul, Ankara, Izmir; 1996– Sofia (Trienala de pictură); 2001 – Sofia, Marea Galerie; 2002 – Beijing (Bienala Internațională); 2004 – Bruxelles, Palatul Parlamentului European; 2005 – He-Ze (China) – unde, impresionaţi de creaţia sa dominată de o sensibilitate similară artei orientale, i s-au reţinut toate tablourile create acolo, pentru a se organiza o expoziţie cu expunere permanentă: Muzeul «Ion Sălişteanu» din He-Ze; 2008 – Paris, Grand palais; Sarria (Spania), Salonul de toamnă.

Autor al unui număr impresionant de tablouri (circa 4000), realizate, mai ales, în tehnica „picturii în acrilic pe pânză şi pe hârtie”, Ion Sălişteanu va înregistra, în contextul expoziţiilor organizate în ţară şi peste hotare, depline satisfacţii, iar participarea sa pe simezele expoziţiilor va fi onorată prin acordarea unor importante premii şi distincţii: Premiul de pictură al UAP [1964, 1985], Ordinul „Meritul cultural” [1968], Premiul Ministerului Culturii [1971], Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române [1972], Premiul internaţional al artiştilor profesionişti „Trionfo”, Roma [1981], Premiul internaţional „Pace”, Roma [1983], Premiul internaţional „Omaggio a Picasso”, Roma [1983], Cetăţean de onoare al oraşului natal, Piteşti [1996], Marele premiu al Uniunii artiştilor plastici din România [1999], Preşedinte de onoare al UAP [1999], Ordinul naţional „Steaua României”, în grad de ofiţer [2000], membru corespondent al Academiei Române [2006], medalia de aur „140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române” [2006], este nominalizat pentru Premiul Prometeus – Opera Omnia [2006].

Interesat continuu de „raportul dintre artă şi spaţiul social, de arta medievală şi bizantină, de ipostazele picturii moderne şi contemporane”, conştientizând utilitatea schimburilor de idei între artiştii plastici, Ion Sălişteanu a fost un adept declarat al participării la tabere de creaţie, simpozioane şi colocvii, dar şi o prezenţă activă, agreată şi agreabilă la peste 130 de manifestări de acest gen organizate în: Bulgaria (Belogradcik), China (He-Ze), Finlanda (Kuopio), Franţa (Tours Fondette), Germania (Essen, Nürnberg), Grecia (Lemnos), Italia (Verbania Lago Maggiore), Turcia (Izmir), precum şi pe plan naţional: Tabăra internaţională de la Baia Mare şi Tabăra internaţională „Est and West Fleiss” de la Carei.
Preocupat permanent de „rigoarea formelor din natură, sub imperiul setei de ordine, al setei de culoare şi al setei de lumină”, Ion Sălişteanu, percepea, asemenea lui Claude Monet [1840-1926], pictor francez impresionist, culoarea ca fiind o „obsesie permanentă, o bucurie şi frământare continuă”…

Evocând retrospectiv dinamica creaţiei sale plastice, Ion Sălişteanu considera că, în artă, se manifestă obsesii ale unor „teme de atins”, că i se relevă uneori „ceva care nu i s-a părut important, elemente ce apar prin detaşare, printr-un fel de lectură postumă, care face ca munţii, de pildă, să pară cu atât mai înalţi cu cât de depărtezi de ei”. Acestea – precizează pictorul – „constituie sursa perioadelor caracterizante pentru un artist”.

În viziunea sa, „Arta însăşi este forma ilustrată a unei superbe relaţii democratice, străină atât egalitarismului, neconform cu realitatea, anihilant şi nivelator sub semnul mediocrităţii, cât şi elitismului, arogant, fără acoperire şi mânat de ambiţii deşarte”, concepţie care exprima modul său „democratic” de comportament în societate, condamnând aroganţa tipică unor „autoconsacraţi”, dar şi acceptarea unei mediocrităţi evidente.

O remarcabilă imagine sintetică a operei artistului piteştean este oferită de expoziţia organizată într-una din sălile Galeriei de artă plastică «Rudolf Schweitzer-Cumpăna» din Piteşti, de către coordonatorul galeriei, muzeograful artist plastic Augustin Lucici, un fin cunoscător şi admirator declarat al pânzelor expuse ale maestrului: «Simetrii minerale», «Simetrii vegetale», «Tactilitate vegetală», «Planeta de foc», «Biserică», «Crucea porţii», «Potir», «Ţăranii la piaţă», «Ţăranii» şi altele, în care discerne „strădania acestuia de a fi cât mai românesc prin pitorescul sever, prin lupta cu ispitele decorativului, prin abundenţa tonurilor grave, a liniilor, în contrast cu reducerea cât mai clară a contururilor”…

Ion Sălişteanu a fost perceput ca un pictor reprezentativ pentru arta plastică românească şi, în consecinţă, operele sale au fost prezente pe simezele numeroaselor expoziţii organizate în ţară şi pe diverse meridiane şi paralele ale globului, tablourile artistului fiind apreciate pentru „sinceritatea sentimentelor condensate în compoziţii concepute într-o manieră personală ce le conferă particularităţi în contextul creaţiei plastice contemporane universale.”.
În ziua de 25 mai 2011, peste o viaţă de continue căutări dăruită artei, se aşternea tăcerea eternă a morţii, pictura românească fiind văduvită, astfel, prin dispariţia artistului plastic Ion Sălişteanu, unul dintre reprezentanţii săi cunoscuţi şi recunoscuţi peste hotare printr-o operă de mare vibraţie artistică.

Marele artist piteştean – „intelectual cu putere de muncă şi entuziasm molipsitor, dinamic şi inteligent, bun comunicator, care făcea spectacol în jurul lui” – precum îl definea sintetic într-un necrolog, preşedintele U.A.P., Petru Lucaci, îşi va găsi odihna întru eternitate la cimitirul bucureştean Bellu, în cripta săpată pe Aleea academicienilor…

Bibliografie selectivă:
Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
Sălişteanu, Ion. Pictor român (1929-2011) – site web creat «In memoriam Ion Sălișteanu».

Comments

comments