Celebrul preot Constantin Necula a fost decorat de Arhiepiscopul Calinic

În fiecare an pe 26 iulie, Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel își sărbătorește ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Preotul Constantin Necula a fost distins vineri cu Ordinul „Crucea Basarabă” de către Arhiepiscopul Calinic al Argeșului, la finalul Sfintei Liturghii oficiată cu ocazia hramului Mănăstirii „Negru Vodă”.

Distincția i-a fost oferită în semn de prețuire și recunoștință pentru activitatea desfășurată spre binele Bisericii.

În a doua parte a zilei, preotul Constantin Necula a susținut o conferință intitulată „Mai există sfinți?”, organizată la Complexul Ceramus din Câmpulung Muscel.

Anual, în data de 26 iulie, așezământul monahal îl cinstește pe Sfântul Cuvios Ioanichie de la Muscel, unul dintre ocrotitorii mănăstirii, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008.

Sfântul Cuvios Ioanichie de la Muscel a trecut la Domnul în anul 1638, după ce a viețuit timp de 30 de ani într-o peșteră de pe valea Râului Dâmbovița. Cinstitele sale moaște au fost descoperite în anul 1944 de egumenul mănăstirii Cetățuia Negru Vodă.

Mănăstirea „Negru Vodă” a fost ctitorită în secolul al 14-lea de către Radu Negru Vodă. Ansamblul mănăstirii a fost inclus pe lista monumentelor istorice din județul Argeș în anul 2011.

Cu ocazia hramului, Mănăstirea Negru Vodă a primit o copie a icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea, realizată de ierodiaconul Ilie Băboianu de la Mănăstirea Slănic-Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.