Ce vreau să mă fac când voi fi mare?

Fiecare dintre noi am căutat răspuns la această întrebare. De câte ori nu ţi-ai imaginat şi tu cum va arăta viitorul tău?

Te-ai gândit cum va fi drumul către cariera pe care ţi-ai ales-o, câte obstacole vei întâmpina şi cât timp va trece până vei avea ocazia să demonstrezi că meriţi o şansă?

Start Your Career este oportunitatea ta!

 

ACŢIONEAZĂ!

Cum să faci primii pași în carieră, într-o companie multinațională? Prin programul Start Your Career derulat de ADIENT!

Începuturile sunt întodeauna grele, mai ales atunci când vine vorba de carieră – de unde să începi, unde ai avea cel mai mult de învățat și cum poţi ști dacă ai făcut alegerea corectă? În sprijinul tău, ADIENT a lansat Start Your Career – un program de internship plătit, prin care studenţii pot dobândi experiență practică de lucru într-o companie multinațională, își pot dezvolta noi competențe și, la final, pot deveni chiar angajați ai ADIENT.

Lansat în 2011, programul Start Your Career a întâmpinat peste 180 studenți, în cele 7 generații, iar peste 60 dintre aceştia au obţinut un loc de muncă în cadrul ADIENT.

Dovada succesului este dată de numărul mare de înscrieri primite an de an dar, mai ales, de mesajele absolvenților.

Un exemplu este Andrei-Alexandru, intern în Departamentul de Calitate ADIENT Trim Pitești, promoția 2018: “Consider că în această echipă minunată am reușit să mă dezvolt atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Am avut ocazia să lucrez cu oameni de nota 10, să leg prietenii, să ma implic în diverse proiecte și pot spune că aceasă experiență este una dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am trăit până acum!”

Cui se adresează programul Start Your Career:

  • Ne dorim în echipa noastră studenti implicaţi, cu iniţiativă şi spirit de echipă (indiferent de anul de studiu), interesaţi de un stagiu de practică plătit, într-o companie de top

Ce beneficii îţi oferim prin programul ADIENT Start Your Career:

  • Un stagiu de practică pe o perioadă de 6 luni, într-unul din cele 10 departamente
  • Unul dintre colegii noştri îţi va fi tutore timp de 6 luni, ajutându-te să te integrezi în echipă şi să te dezvolţi profesional. În plus, vei avea posibilitatea de a te implica activ în proiectele existente la nivelul companiei
  • Un mediu de lucru profesionist, la cele mai înalte standarde
  • Posibilitatea de a obține un loc de muncă, la finalul proiectului

Cei mai buni ambasadori sunt chiar foștii interni: “Vreau să mulțumesc organizației ADIENT pentru oportunitatea oferită și, în special, Echipei AME care mi-a fost alături la orice nelămurire, prin răspunsurile lor clare, prompte și precise. De asemenea pentru înțelegerea, încurajarea și răbdarea pe care mi-au acordat-o. Recomand proiectul Start Your Career tuturor tinerilor care doresc o dezvoltare atât profesională cât și personală!” este mesajul Elenei-Roxana, intern în departamentul de Inginerie al ADIENT TRIM Pitești.

Poţi afla ce spun şi alţi studenţi despre Start Your Career accesând www.startyourcareer.ro

Programul continuă și în anul universitar 2018 – 2019, cu noi oportunități. Aplică pentru un stagiul de practică în ADIENT Automotive Trim Piteşti şi construieşte o fundaţie solidă pentru cariera ta!

Comments

comments