Ce se mai fură prin Câmpulung. Banca dispărută din curtea liceului, găsită la poarta unei familii

Echipajul de jandarmerie care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Câmpulung, zona Tabaci, a observat în data de 10 mai 2023, în jurul orei 13.50, mai multe persoane care erau așezate pe o bancă din lemn, ce corespundea sesizării făcute organelor competente, de reprezentanții Colegiului Național ”Dinicu Golescu” privind dispariția unui bănci din curtea unității de învățământ.

Având în vedere că obiectul se încadra în descrierea făcută de proprietarii de drept, jandarmii s-au îndreptat spre acesta, moment în care persoanele care erau așezate pe bancă au intrat în curtea imobilului.

Lângă bancă a rămas un băiat de 15 ani, care a explicat că nu cunoaște proveniența acesteia.

În acest context, jandarmii au luat legătura cu reprezentanții Colegiului Național „Dinicu Golescu”, care au identificat banca ca fiind cea sustrasă în data de 05 mai 2023, în jurul orei 21.10.

Fapta comisă este prevăzută la art. 229, alin 1, lit. d) din Codul Penal, fapt pentru care au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Documentele întocmite au fost predate Poliției Municipiului Câmpulung, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.