Dacă noul Cod Rutier ar fi intrat în vigoare de la începutul acestui an, 1.650 de şoferi ar fi plătit 12 miliarde de lei vechi pentru depăşirea vitezei legale, iar 400 ar fi rămas fără permis timp de doi sau trei ani. Propunerea de modificare a Codului Rutier, ce se află încă în dezbatere publică, după ce Guvernul a amânat din nou adoptarea sa, a stârnit vii comentarii atât din partea şoferilor, cât şi a poliţiştilor. Am realizat o statistică a ceea ce s-ar fi întâmplat cu şoferii sancţionaţi pe raza judeţului Argeş dacă noul cod rutier ar fi fost deja în aplicare. Astfel, în primele opt luni ale acestui an, poliţiştii argeşeni au sancţionat 50.755 de contravenţii, din care majoritatea ar fi fost considerate acum infracţiuni, şi au reţinut 3.419 permise, pentru diverse încălcări ale codului rutier. O mare parte dintre cei ce şi-au pierdut permisul şi l-au recuperat relativ repede, după doar o lună, două sau maximum trei. În schimb, dacă noile reguli s-ar fi aplicat de la începutul anului, cei mai mulţi şoferi argeşeni ar fi fost scoşi de pe drumurile publice pentru ani buni.

Şoferii vitezomani din Argeş ar fi plătit cel puţin 12 miliarde de lei vechi

Pentru depăşirea vitezei cu peste 50 de kilometri, în Argeş, în primele opt luni ale acestui an au fost sancţionaţi nu mai puţin de 1.650 de şoferi, conform datelor oferite de IJP Argeş. Dacă ar fi fost să plătească amenzile corespunzătoare noului cod rutier, aceştia ar fi trebuit să achite minimum 1.188.000 lei, adică undeva peste 11,8 miliarde de lei vechi. Pe noile reguli, amenzile pot ajunge până la 120 de puncte, echivalentul a 9.600 de lei.  

76 de şoferi care au trecut pe roşu ar fi rămas timp de doi ani fără permis

La trecerea pe culoarea roşie a semaforului electric, şoferii riscă de acum încolo pedepse între 125 – 200 de puncte amendă şi suspendarea permisului de conducere pentru doi ani. Pentru acest lucru, în primele opt luni ale anului, 76 de şoferi argeşeni şi-au pierdut carnetul doar pentru o perioadă de 30 de zile şi au luat amendă numai 4-5 puncte. După noul cod, ar fi rămas fără permis doi ani.

Cei 323 de şoferi prinşi băuţi la volan în acest an, pe şoselele din Argeş, ar fi fost traşi pe dreapta pentru trei ani

Băutura la volan, dincolo de limita de 0,5 la mie alcoolemie în sânge, se va pedepsi cu 125 – 200 puncte-amendă şi cu suspendarea permisului pentru o perioadă de până la trei ani. Această abatere se sancţionează în prezent,  conform actualului cod rutier, cu 9 – 20 puncte-amendă şi suspendarea permisului pentru 90 de zile. În acest an, nu mai puţin de 323 de şoferi au fost prinşi în Argeş băuţi la volan, care, în loc de trei luni, ar fi fost traşi pe dreapta trei ani. La o valoare de 80 de lei a punctului amendă, adică 10% din valoarea salariului minim pe economie, bugetul ar fi putut fi mai bogat cu 32,3 miliarde de lei vechi.
Noile reguli spun că, în cazul în care se produce un accident pe fondul consumului de alcool, sancţiunea este de 125 – 200 puncte-amendă şi patru ani de suspendare a permisului de conducere. În prezent, sancţiunea este de 9 – 20 puncte-amendă şi suspendarea permisului pentru o perioadă de doar 90 de zile. Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor la traversare vor fi pedepsiţi mai drastic ca în prezent. Carnetul le va fi suspendat pentru 4 luni, iar amenzile vor varia între 1.680 de lei şi 8.000 de lei. Cei 427 de şoferi indolenţi ar fi băgat în vistieria statului cel puţin 7,1 miliarde. Alţi 474 şoferi au fost sancţionaţi cu retragerea permisului pentru infracţiuni cum ar fi depăşirea neregulamentară (427) sau nerespectarea deciziilor poliţistului rutier (47).

Comments

comments

DISTRIBUIȚI