Până la acest moment doar trei partide şi-au anunţat, oficial, candidaţii pentru alegerile de la şefia Consiliului Judeţean: PSD-ul pe vicepreşedintele CJ, Florin Tecău, PNL-ul pe senatorul Ion Popa şi PDL-ul pe deputatul Cătălin Teodorescu. În ceea ce priveşte veniturile celor trei, Ion Popa şi Cătălin Teodorescu se detaşează cu mult peste agoniseala lui Florin Tecău, primii doi fiind posesorii unor averi destul de mari.
 
Florin Tecău, cel mai sărac dintre cei trei candidaţi
 
Membru PSD din 1999, din 2007 secretar executiv al PSD Argeş, iar, din 2008, membru în Consiliul Naţional al PSD şi vicepreşedinte al CJ Argeş, Florin Tecău deţine un teren intravilan în suprafaţă de 1.769 mp la Ştefăneşti, două apartamente în Piteşti – unul moştenit – o casă în construcţie la Ştefăneşti, un autoturism Renault Megan şi un cont bancar în valoare de 10.000 de euro, deschis în 2004. La acestea se adaugă un venit anual de 59.041 lei provenit din salariul de vicepreşedinte la CJ şi 3.000 lei din salariul de profesor la Universitatea Piteşti. Soţia vicelui, Felicia Tecău, este cadru didactic la Şcoala nr. 4 din Piteşti şi are un venit anual de 21.600 de lei. 
 
Ion Popa, acţionar la mai multe firme 
 
Senatorul Ion Popa a fost doi ani subprefect, doi ani prefect de Argeş, iar în 2012, preţ de şase luni, vicepreşedinte al CJ Argeş. Ion Popa, preşedintele PNL Argeş, deţine o avere impresionantă: 2.500 mp teren intravilan la Ştefăneşti, 2.645 mp teren agricol la Nucşoara, două apartamente în Piteşti, o casă de locuit la Ştefăneşti, un autoturism ARO M-461 din 1974, un autoturism BMW din 1992, bijuterii şi ceasuri în valoare de 20.000 de euro. Conform declaraţiei de avere din 2013, veniturile lui Ion Popa din 2012 s-au compus din: 8.124 lei salariul obţinut de la firma „SC Comdivers”, 24.111 lei pentru perioada cât a fost vicepreşedinte la CJ Argeş, 1.809 lei pentru perioada de senator (până la completarea declaraţiei de avere) şi salariul soţiei, care este confidenţial, fiind director la „Unicredit Ţiriac”. 
Popa are şi multe împrumuturi acordate unor firme, după cum urmează: 207.589 lei împrumut către una dintre firmele sale, „SC Athina Contrast SRL”, 44.825 lei către „SC Buenaventura SRL” care, de asemenea, îi aparţine, şi 44.287 către „SC Hunting Fishing Royal”, unde este asociat. Şeful PNL Argeş mai deţine un număr de 24.744 acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, în valoare de 24.451 lei. Ca şi credite, are unul la Volksbank în valoare de 23.844 euro, scadent în 2027.
 
Cătălin Teodorescu, la fel de bogat ca şi contracandidatul său de la PNL
 
Din 2003 până în 2008 Teodorescu a fost membru al PC, preşedinte la filiala Argeş şi vicepreşedinte al organizaţiei naţionale. În 2008, Teodorescu s-a înscris în PDL, iar de anul trecut este preşedintele organizaţiei judeţene. A fost, preţ de patru luni, prefect de Argeş, preşedinte/secretar de stat la ANPC, vicepreşedinte/subsecretar de stat la ANSVA, vicepreşedinte/subsecretar de stat la ANRP, consilier judeţean în 2012, şi, actualmente, deputat. Ca avere, Teodorescu deţine 24.800 mp teren intravilan la Căteasca, 423 mp intravilan în Bucureşti, 284 mp intravilan în Voluntari – Ilfov şi 2.600 mp teren forestier tot în comuna Voluntari. Are o casă de locuit în Bucureşti, o altă casă în Voluntari şi mai multe spaţii comerciale şi de producţie în comuna Căteasca. Şeful PDL Argeş are un ceas din aur în valoare de 6.000 de euro şi bijuterii din aur şi argint în valoare de 20.000 de euro. În 2011 a vândut o altă casă în comuna Voluntari cu suma de 206.000 euro şi are două conturi bancare deschise, unul la BRD în valoare de 5.600 lei şi un al doilea la Banca Transilvania în valoare de 1.300 lei. Împrumuturi acordate către firmele lui: 1.005.477 lei către SC „Archwood Design 09 SRL”, 383.151 lei către „SC Eurol Oil”, 14.061 lei către „Euromedia Trading”, 32.000 lei către „Eurol Ambient Construct” şi 100.000 lei tatălui său, Emil Teodorescu. 
În 2008, Cătălin Teodorescu a luat un credit de la BRD în valoare de 661.089 lei care este scadent în 2033, iar ca venituri anuale înregistrează următoarele sume: 1.566 lei de la Camera Deputaţilor, 29.224 lei ca manager general la „Archwood”, 29.211 lei ca manager general la „Eurol Ambient”, iar soţia vine cu un aport în valoare de 163.800 lei ca medic, dar şi din pensie. În plus, Teodorescu mai primeşte şi suma de 30.300 lei din închirierea casei aflate în comuna Voluntari.
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI