Ce avere au parlamentarii de Argeş. Şerban Valeca, senator şi ministru al Cercetării, unul dintre cei mai bogaţi politicieni

3,159 views

Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, a ajuns la cel de al treilea mandat de senator şi a primit şi funcţia de ministru al Cercetării în noul guvern PSD -ALDE.
Conform ultimei sale declaraţii de avere, cea din 20 decembrie 2016, omul s-a dovedit a fi destul de strângător. El deţine două terenuri: unul în Piteşti, intravilan, în suprafaţă de 317 mp, moştenit şi încă unul în Ştefăneşti, de 0,5 hectare, tot moştenire. La capitolul clădiri Valeca a trecut o casă de locuit în Piteşti, de 94 metri pătraţi, moştenire, iar în Ştefăneşti are o casă de locuit de 91 metri pătraţi şi o casă de vacanţă.

În privinţa maşinilor, noul ministru deţine un Jeep, fabricat în 2015. În decembrie 2016, el a vândut un Volkswagen pe care a luat 37.740 de lei.

Are şi o coleţie de timbre care valorează 5000 de euro şi bijuterii de familie de 9000 de euro.

Conturi şi depozite bancare
・ un cont curent deschis la BRD Piteşti, în 1999, în valoare de 40.200 lei
・ un depozit bancar, tot la BRD, deschis în 2003, în valoare de 11.000 de dolari
・ tot la BRD mai are un depozit bancar în valoare de 66.305 euro, deschis în 2006.
・ la BancPost Piteşti – cont de 33.000 de lei, deschis în 2004 pe numele soţiei.
・ La BRD Piteşti – tot pe numele soţiei, 374.900 lei.

La capitolul venituri, pentru 2016, Şerban Valeca a declarat salarii în valoare de 81.000 lei obţinuţi ca profesor la Universitatea din Piteşti şi din participarea la comisii de doctorat la Universitatea Politehnică Bucureşti şi încă 35.653 lei de la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti şi ASOR. Ca senator, anul trecut a obţinut 59.400 de lei. Şi soţia sa a adus ceva bani în casă: în calitate de lector univ. dr. la UPIT, doamna Valeca a câştigat 51.220 de lei iar de la ICN – 17.150 lei.

Comments

comments