CCR a declarat neconstituțională legea vizând pensiile magistraților

Sursa foto: ccr.ro

 

Curtea Constituţională a admis, cu cinci voturi pentru şi patru împotrivă, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie asupra legii privind pensiile magistraţilor şi a stabilit că actul normativ este în ansamblu neconstituţional.

Judecătorii CCR au invocat motive procedurale care ţin de lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii susţinut de faptul că guvernul nu a respectat termenul de 30 de zile necesar pentru obţinerea acestuia.

În aceste condiţii, procesul de adoptare a reformei pensiilor magistraţilor – pentru care guvernul şi-a angajat răspunderea în parlament în urmă cu două luni – urmează să fie reluat, a precizat premierul Ilie Bolojan.

Acesta a declarat că reforma pensiilor magistraților rămâne un obiectiv ferm pentru guvern, asumat de întreaga coaliție, și a precizat că decizia Curții Constituționale, care nu a respins pe fond proiectul, înseamnă că executivul poate relua demersul.

Ilie Bolojan a punctat faptul că nicăieri în lume nu se iese la pensie la 48 sau 50 de ani și nu se ia o pensie cât ultimul salariu. Acestea nu sunt aspecte politice, ci privilegii insuportabile social și bugetar.

La rând său, președintele Nicușor Dan a precizat că nu este cazul ca premierul să-și dea demisia după decizia de ieri a CCR, mai ales că interpretările legii pot fi diferite, în condițiile în care terminul de 30 de zile pentru avizul CSM nu este prevăzut în Constituție.

„Curtea Constituțională a găsit, și respectăm deciziile Curții Constituționale, obiecție de formă, nu s-a așteptat un aviz. Am asistat la mai multe discuții în coaliția de guvernare și pot să vă spun că toate cele patru partide și minoritățile naționale au o părere convergentă pe subiectul ăsta și eu cred că în cursul anului 2025 problema asta va fi rezolvată„, a declarat Nicușor Dan.

În prezent, magistrații români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depășește 24.000 lei. Legea nouă prevedea o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea să se facă la 65 de ani, care este vârsta standard de pensionare în România.

În plus, vechimea în muncă necesară pensionării creștea de la 25 la 35 de ani, iar cuantumul pensiei scădea de la 100% din ultima remunerație netă la 70%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.