Pe 16 octombrie 2013, după depunerea jurământului la Cotroceni, Andrei Gerea devenea oficial ministrul Economiei.

La nici patru luni de mandat, pe 7 februarie 2014, Andrei Gerea a fost demis de conducerea PNL. Ca să nu iasă pe uşa din dos, Andrei Gerea a anunţat că şi-a dat demisia, lucru infirmat însă de şedinţa PNL de vineri când, în Biroul Naţional, s-a votat, de fapt, retragerea sprijinului politic lui Andrei Gerea din fruntea Ministerului Economiei cu: 45 de voturi “pentru”, 20 “împotrivă” şi şapte abţineri. Aşadar, în vreme ce Andrei Gerea susţine că şi-a dat demisia, restul „lumii“ spune altceva. Iată câteva dovezi în acest sens, culese din presa ultimelor zile.

Filmul remanierii din PNL. Cum au plecat Chițoiu și Gerea din Guvern (Evenimentul zilei)

Liberalii, reuniţi astăzi în ședință, au decis să-l propună pe Klaus Iohannis (în prezent primar al Sibiului) pentru funcția de ministru de interne şi pentru cea de vicepremier. Ministrului Economiei, Andrei Gerea i-au retras sprijinul politic, acesta urmând să fie înlocuit cu Teodor Atanasiu. De asemenea, actualul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolaescu, va prelua ministerul Finanţelor, urmând ca locul său la Sănătate să fie luat de şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Busoi.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a pierdut sprijinul partidului. Îi ia locul Teodor Atanasiu (Realitatea TV)

BPN al PNL i-a retras, prin vot, sprijinul politic lui Andrei Gerea, ministru al Economiei, care anunţase în şedinţă că nu doreşte să demisioneze, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL. Andrei Gerea a declarat, vineri, că acceptă votul colegilor săi din PNL, spunând că nu s-a pus problema unei demisii a sa, ci problema de a merge mai departe “închegat şi la o altă viteză”, într-o nouă echipă guvernamentală, cu Teodor Atanasiu în locul său.

Andrei Gerea, schimbat cu Teodor Atanasiu la Ministerul Economiei (gândul.info)

 Ministrul Economiei, Andrei Gerea, va fi înlocuit de Teodor Atanasiu în funcţie, după un vot al Biroului Politic Naţional al PNL, în urma căruia i s-a retras sprijinul politic pentru acest portofoliu. Anterior, Andrei Gerea le-a transmis liderilor PNL că „se pune la dispoziţia partidului”, liderii liberali vorbind imediat despre demisia acestuia. Surse liberale anunţaseră joi seara pentru gândul că ministrul Andrei Gerea urmează să-şi dea demisia în cursul zilei de vineri. Aceleaşi surse ne-au precizat, vineri, că Gerea nu a demisionat formal deocamdată, din lipsă de timp.

Surse: Andrei Gerea refuză să demisioneze de la ministerul Economiei şi aşteaptă votul partidului (B1 TV)

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a spus, în şedinţa BPN al PNL, că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de ministru, susțin surse din conducerea PNL. Gerea a spus că aşteaptă votul colegilor săi de partid, iar dacă aceştia consideră că nu şi-a făcut treaba ca ministru, să decidă înlocuirea sa. Înaintea şedinţei BPN al PNL, Andrei Gerea, a declarat că nu a demisionat din funcţia de ministru şi că discuţia despre mandatul său se va purta în reuniunea conducerii liberale.

Andrei Gerea nu mai este ministrul Economiei. PNL a votat pentru DEMITERE (Jurnalul naţional)

PNL a votat pentru demiterea lui Gerea. În şedinţa PNL, s-a votat cu 45 de voturi “pentru”, 20 “împotrivă” şi şapte abţineri. Drept urmare, Andrei Gerea nu mai este ministrul Economiei, potrivit Antena3.
 „Nu s-a propus neapărat problema demisiei. Am solicitat acest vot partidului pentru că este vorba despre o responsabilitate care trebuia asumată. Mergem mai departe. Îi mulţumesc lui Crin antonescu pentru faptul că m-a nominalizat în această funcţie, în urmă cu patru luni de zile”, a declarat Andrei Gerea după şedinţa PNL.

Liberalii au votat retragerea sprijinul politic pentru Andrei Gerea. Teodor Atanasiu, înlocuitorul său la Ministerul Economiei (România liberă)

PNL i-a retras, prin vot, sprijinul politic lui Andrei Gerea, ministru al Economiei, care anunţase în şedinţă că nu doreşte să demisioneze. Ministrul  a declarat că acceptă votul partidului şi va continua ca parlamentar alături de PNL.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI