Cazinoul din Constanța, simbol al arhitecturii de pe faleza Mării Negre, a fost oficial predat Primăriei Constanța după cinci ani de lucrări de reabilitare. Inaugurarea ar putea avea loc la 21 mai, potrivit reprezentanților primăriei.
Lucrările de consolidare și restaurare au durat 5 ani și au avut o valoare de peste 187 de milioane de lei, finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.
Au fost restaurate 1.230 de ornamente, peste 1.500 de metri pătrați de marmură, picturi pe o suprafață totală de peste 2.222 de metri pătrați și vitralii pe o suprafață de 154 de metri pătrați. Au fost demolate structuri metalice cu o greutate totală de peste 25 de mii de kilograme. Structura clădirii a fost întărită și au fost folosite armături montate în fundații de aproape 60 de mii de kilograme.
”Cazinoul din Constanța evidențiază atât măiestria constructorilor din trecut, cât și eforturile actuale de a păstra autenticitatea acestuia, integrând, în același timp, soluții moderne de consolidare. Astfel, Cazinoul va mai rezista încă cel puțin un secol pe malul mării!”, a conchis ministrul Cseke Attila.