Caz șocant în Argeș! Un nou-născut, abandonat de mamă, a fost găsit mort în sediul unei firme

908 views

Caz șocant în Argeș! Un nou-născut, abandonat de mamă, a fost găsit mort în sediul unei firme. Sâmbătă, 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei societăți de mase plastice din oraș a fost identificat un nou născut, decedat. Din cercetări a rezultat că o femeie, de 35 de ani, din Bogați, angajată a societății, ar fi născut, la termen, în cursul nopții de 8 spre 9 noiembrie, după care ar fi abandonat nou-născutul. Femeia ar fi ascuns sarcina de familie, dar și de colegi, cărora le-ar fi spus că ar avea un chist. Aceasta a născut singură, la locul de muncă. Bebelușul a fost găsit a doua zi de un angajat, în firmă, într-un sac. Femeia este căsătorită și mai are acasă trei copii.

”Nou născutul nu prezenta urme de violență, iar cauza decesului va fi stabilită la necropsie. Femeia a fost condusă și la o unitate medicală pentru examinare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, prevăzută de art. 200 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Topoloveni. Femeia a fost condusă la sediul poliției pentru cercetări și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite Biroul de Presă al IPJ Argeș.

Comments

comments