Catedrala Neamului va fi gata anul acesta, în octombrie

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.

Evenimentul are loc pentru a marca Centenarul Patriarhiei Române. În 2025 se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală și 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

Lucrările de construcție sunt aproape finalizate, anul acesta urmând să fie instalată crucea pe turla mare, să fie terminate instalațiile interioare, montarea vitraliilor exterioare și structura de rezistență a porticurilor de la intrarea principală.

Lucrările de pictură continuă și ele, sub supravegherea atentă a Părintelui Patriarh Daniel, urmând un plan iconografic care respectă tradiția bizantină și se desfășoară pe o suprafață totală de 25.000 de metri pătrați. Catapeteasma pictată în mozaic, de peste 400 de metri pătrați, este cea mai mare de acest fel din lumea ortodoxă.

220 de pictori lucrează la mozaic în ritm alert, depunând un efort uriaș, sub coordonarea pictorului bisericesc Daniel Codrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.