Cătălin Predoiu, ministrul de Interne: aproximativ 71.000 de români dețin arme letale de foc

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a declarat că în România sunt aproximativ 71.000 de cetăţeni care posedă arme letale de foc, supuse periodic unor controale, iar cazurile recente care au implicat existenţa unor astfel de arme sunt izolate şi nu există niciun risc la nivel de sistem. Declarațiile au fost făcute la Jurnalul de Seară de la Digi24.

„În România sunt în jur de 71.000 de cetăţeni care posedă arme letale, de foc, de diverse tipuri, arme de vânătoare, arme de tir sportiv, de autoapărare, şi sunt în jur de 170.000 de astfel de arme de foc. Ele sunt supuse periodic unor controale.

Fără îndoială că ori de câte ori apar astfel de situaţii trebuie declanşate procedurile şi studiate cauzele care au dus aici„, a spus ministrul de Interne.

Clarificările pe acest subiect vin ca urmare a celor două incidente recente, cazul fostului poliţist din Bucureşti care şi-a ameninţat vecina şi în locuinţa căruia au fost găsite trei pistoale şi cazul angajatului IPJ Covasna care ar fi tras cu o puşcă de vânătoare în direcţia unui bărbat.

„E departe de a fi un fenomen. Este evident că avem de a face cu două cazuri izolate care nu seamănă deloc unul cu celălalt. (…) Justiţia a declanşat imediat, în urma sesizărilor poliţiei şi a intervenţiei poliţiei, în primă instanţă, procedurile de rigoare. (…) Nu există niciun risc la nivel de sistem, au fost făcute verificări„, a declarat Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.