Cătălin, pompier la Mioveni, eroul unei salvări de suflet în Grecia, pe drum spre Muntele Athos

Definiția salvării de vieți este aceeași, indiferent de naționalitatea pe care o ai, limba pe care o vorbești sau locul în care te afli. Acest lucru l-a demonstrat și colegul nostru, Cătălin, un om cu credință în Dumnezeu, care pe parcursul unui pelerinaj în Grecia, de la începutul weekendului trecut, în drum spre muntele Athos, a reușit să salveze o viață” povestesc colegii de la ISU Argeș.

Acesta se afla în trafic, când a văzut cum în fața sa șoferul unui autoturism a pierdut controlul și s-a izbit violent de un stâlp.
Cu multă prezență de spirit și datorită numărului mare de intervenții la care a participat pe parcursul carierei, Cătălin și-a dat seama că trebuie să acționeze de urgență.
În momentul în care a ajuns la vehiculul implicat în accident, în interiorul acestuia a găsit o persoană conștientă, dar încarcerată și a intervenit imediat pentru îndepărtarea parbrizului și extragerea victimei. Acele momente au fost intense, mai ales pentru că exista riscul ca la autoturism să izbucnească un incendiu.
După ce a evacuat persoana, i-a acordat îngrijirile medicale necesare, victima acuzând dureri în piept și prezentând zgârieturi pe diferite părți ale corpului.
La ajungerea forțelor de intervenție grecești, Cătălin le-a prezentat rapid situația. Le-a comunicat ce a suferit victima și faptul că a deconectat bornele bateriei pentru a evita producerea unui incendiu.
Când am coborât, am văzut o mașină care se izbise puternic de un stâlp. Am fugit către locul accidentului și am văzut că un bărbat se afla în interiorul vehiculului. Era rănit în urma impactului, însă conștient. Am făcut ce știu mai bine și tot ce am învățat în anii de când sunt pompier„, a povestit colegilor plutonierul major Cătălin Cristescu, salvator la Detașamentul Mioveni.

Felicitări, salvatorule!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.