Cătălin Bulf, preşedintele interimar al PMP Argeş, felicitat de conducerea centrală pentru scorul obţinut la europarlamentare

catalin.bulfScorul bun şi modul în care a organizat alegerile la europaralamentarele din iunie, când organizaţia argeşeană a fost una dintre cele mai eficiente din ţară la adunat voturi, i-au adus lui Cătălin Bulf, preşedintele interimar al PMP Argeş laude şi aprecieri la conferinţa naţională a partidului desfăşurată în week-end la Sinaia. 
Cătălin Bulf a ajuns la conducerea filialei argeşene a partidului condus de Elena Udrea de numai o lună, după demisia intempestivă din funcţie a lui Daniel Dragomir, fostul preşedinte. Însă, Bulf a fost cel ce s-a ocupat în campanie de cea mai mare parte a organizării, de filiala Piteşti a PMP şi ce cele dintr-o serie de localitati. La un calcul simplu, realizat după alegeri, a reieşit că fără voturile aduse de organizaţiile respective, partidul ar fi avut cu aproximativ 60 la sută mai puţin la coşul judeţean, ceea ce înseamnă că succesul organizaţiei Argeş i s-a datorat în întregime. Mai ales la Câmpulung, unde a scos partidul pe primul loc ca număr de voturi obţinute, şi la Piteşti, unde a ieşit pe locul II, după PSD, dar cu mult în faţa PDL şi PNL. 
La reuniunea de la Sinaia, atât public cât şi în discuţiile informale, Cătălin Bulf a fost felicitat de mai multi colegi, printre care şi parlamentari şi membri marcanţi ai PMP.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.