Cătălin Bulf a declarat vineri, 27 martie, la conferinţa de presă a Partidului Mişcarea Populară că, PSD câştigă alegerile numai prin cu dezinformarea şi că în Parlamentul României avem trei categorii de aleşi: „penali, penibili şi mincinoşi”.

„De penali nu mai amintim că deja îi cunoaşte toată lumea. Când spun penibili mă refer la Varujan Vosganian, care a plâns şi se dădea cu mir în faţa colegilor din Senat, atunci când se vota pentru urmărirea sa penală, şi la  senatoarea Ruxandra Jipa, care l-a miruit pe senatorul Dan Şova înainte de începerea votului privind cererea de încuviinţare a arestării sale preventive.

În privinţa mincinoşilor, vreau să dau două exemple chiar din Argeş, şi aici mă refer la senatorii Şerban Valeca şi Constantin Tămagă.

În declaraţiile publice, cei doi senatori de Argeş susţin că sunt de acord cu independenţa justiţiei, că respectă justiţia şi nu doresc să o blocheze. Însă, în realitate, când se votează, vorbele nu se mai regăsesc în fapte, Şerban Valeca şi Constantin Tămagă aflându-se printre senatorii care au votat împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova.

Întrebat de ziarişti, de ce a votat împotriva arestării preventive a senatorului Dan Şova şi ce vor zice argeşenii care l-au ales în această funcţie, senatorul Şerban Valeca a declarat că nu îi interesează pe alegătorii săi cum votează el în Senat.

Aşa câştigă PSD alegerile, prin dezimformare şi minciună”, a mai declarat preşedintele PMP Argeş, Cătălin Bulf.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI