Cătălin Bulf, preşedintele PMP Piteşti, a declarat că formaţiunea politică din care face parte se află la egalitate în sondaje cu PDL.

“Un sondaj CSCI realizat în perioada 20 – 24 martie a.c. dă ca favorită pentru alegerile europarlamentare Alianţa PSD – PC – UNPR, cu 42%, urmată de PNL (15%). PDL şi PMP ar obţine câte 10% din voturi, iar UDMR 7 procente, cu menţiunea că, dintre cei chestionaţi, doar 41% au exprimat o opţiune de vot şi şi-au manifestat intenţia de a se prezenţa la urne. Pentru alegerile prezidenţiale, sondajul oferă 3 variante, iar în toate trei candidatul PSD, Victor Ponta ar obţine cele mai multe voturi. Este al treilea sondaj de opinie făcut public în această lună care confirmă faptul că PMP are în jur de 10% în preferinţele alegătorilor. Primul sondaj a fost cel realizat de IRES şi dat publicităţii pe 1 martie, în care PMP avea 10% intenţie de vot. Apoi a fost un sondaj INSCOP, făcut la comanda ziarului Adevărul, în perioada 27 februarie – 4 martie, şi dat publicităţii pe 10-11 martie, în care PMP are 9,1% din intenţiile de vot la alegerile europarlamentare. Iar acum apare al treilea sondaj, făcut de CSCI, în care PMP are 10%. Este vorba de sondaje realizate de institute diferite, care lucrează cu clienţi diferiţi şi totate confirmă faptul că PMP are o ascensiune spectaculoasă în preferinţele alegătorilor. PMP este singurul partid de dreapta care creşte în sondajele de opinie. Această creştere a început la sfârşitul lunii ianuarie, odată cu adeziunea la partid a unui grup de 15 parlamentari în frunte cu Elena Udrea şi cu intensificarea comunicării publice a partidului. De asemenea, PMP s-a afirmat ca partid – partener al preşedintelui Traian Băsescu, singurul de acest fel de pe scena politică, iar acest lucru a contribuit la consolidarea sprijinului pentru PMP în rândurile simpatizanţilor preşedintelui României. “În acelaşi timp, celelalte partide de dreapta – PNL şi PDL – au scăzut în sondajele de opinie. PNL a coborât la 15% în sondajul CSCI (avea 20% în ianuarie, conform INSCOP), iar PDL a coborât spre 10% în sondajul CSCI (de la 17% în ianuarie, tot conform INSCOP). Noi considerăm că electoratul a taxat aceste partide pentru lipsa unui mesaj clar de opoziţie, pentru complicitatea cu guvernul Ponta şi pentru lipsa unei oferte politice înnoite”, a mai precizat Cătălin Bulf.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI