Guvernul a pus de curând în dezbatere documentele care ar trebui să reprezinte pachetul de bază în sănătate, cel minim, şi celelalte servicii ce se vor plăti separat. Decizia finală ar trebui să se ia în curând, iar noul sistem să fie funcţional la începutul lui februarie 2014. Unul dintre motive a fost legat şi de costurile imense care se plătesc în acest moment, pe actualul sistem de asistenţă medicală – medici de familie, internări, medicamente compensate şi alte servicii paraclinice.

Şi asta, în timp ce majoritatea asiguraţilor nu ajung nici măcar să ia o dată pe an o reţetă compensată sau să meargă la vreun consult la medicul de familie! Spre exemplu, Casa de Asigurări de Sănătate Argeş a decontat, doar pentru prima jumătate a acestui an, nu mai puţin de 224.107.750,90 RON, adică 2.241 de miliarde de lei vechi!
Cea mai mare sumă a mers către plata serviciilor medicale asigurate de spitale. Acestea au „înghiţit” 788 de miliarde de lei vechi. Şi serviciile medicale în ambulatoriile de specialitate au fost unele destul de scumpe, dacă ne gândim că CAS a decontat pentru ele peste 299 de miliarde, în timp ce către medicii de familie s-au făcut plăţi în valoare de peste 206 miliarde. Pentru asistenţa medicală pentru specialităţile clinice s-au decontat 53,4 miliarde, iar pentru cele paraclinice – 31,4 miliarde. Pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală, adică cele gratuite sau doar compensate, din bugetul de asigurări de sănătate s-au decontat 515 miliarde de lei vechi, iar pentru medicamentele din programele naţionale, cum ar fi cele de diabet, HIV sau alte boli cronice, s-au plătit 229 de miliarde, iar alte 8,7 miliarde au fost necesare pentru materialele sanitare necesare în aceste programe. Pentru un alt program naţional, cel de dializă, s-au plătit  către unităţile specializate 24 de miliarde. Diferenţa până la 2241 de miliarde a fost decontată pentru servicii medicale de recuperare – 4,5 miliarde de lei vechi, servicii de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar – 33 de miliarde şi îngrijiri medicale la domiciliu – 853 de milioane.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI