La o săptămână după ce nemţii de la Kaufland au lansat „Raftul românesc”, francezii de la Carrefour anunţă încheierea unui parteneriat de preluare a 100 de tone de carne de mânzat în 2018, de la două ferme din Argeș și Brașov. În Argeș este vorba despre Ferma agricolă Vâlsănești, din comuna Mușătești. Carnea provine de la vite din rasa Charolaise.
Reprezentanţii Carrefour susţin că în prezent întreaga cantitate de carne de pasăre comercializată în magazinele lor provine din România, 90% din carnea de vită este din ferme româneşti, iar carnea de porc românească acoperă 60% din vânzări.