Care este rostul rugăciunii? Cum trebuie să ne rugăm?

Dacă m-aş apuca să scriu cum anume să ne rugăm, ar fi o treabă peste măsură de uşoară. De ce m-aţi întreba imediat? Iar eu v-aş răspunde, fără să mă ostenesc prea mult, că este mai uşor, chiar cel mai uşor să scrii despre rugăciune! Dar ce este mai greu? Mai greu este să-ţi pui genunchiul la rugăciune şi să o faci serios şi cu râvnă.

Îmi aduc aminte foarte bine, când eram prin Egipt, un musulman, la ora fixă pentru rugăciune, şi-a întins covoraşul special şi a început să facă mătănii de zor, chiar dacă noi stăteam la staţie pentru a face plinul cu benzină la maşină. Până nu şi-a terminat rugăciunea nu a trecut la fapta bună! Aşadar temelia solidă a faptei bune este credinţa în Dumnezeu împletită cu fapta bună. Mă veţi întreba: De ce am amintit de rugăciunea unui musulman? Pentru că m-a marcat, m-a impresionat cum mă impresionează până la lacrimi un credincios din oraşul Curtea de Argeş, care vine la rugăciune, la oră fixă, la Paraclisul unde sunt moaştele Sfintei Filoteia, în fiecare zi, deşi este şchiop de un picior. L-am văzut pornind de acasă, din vreme, şi, cu evlavie şi râvnă, ajutându-se de cârjă, vine pe Bulevardul Basarabilor kilometri întregi dus-întors!

Sunt umilit, definitiv, de acest creştin formidabil al Curţii de Argeş! Ce voi spune eu lui Dumnezeu care am picioare sănătoase şi nu merg la Biserică totdeauna, sau cu o precizie de ceasornic, ca acest creştin argeşean?
Să lăsăm că sunt prins de lucrări şi drumuri administrative! Ce sunt acestea în faţa lui Dumnezeu?

Am văzut, la Catedrala Episcopală, la Paraclis, la bisericile din Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Topoloveni, Costeşti, Mioveni şi în toate satele pe unde am mers, nu mai vorbesc de mănăstiri, o lume extraordinară a lui Dumnezeu, un popor binecuvântat însetat de sfinţenie, care nu glumeşte cu credinţa, cu Biserica, cu evlavia, cu rugăciunea!
De atâtea ori am dorit să fiu în genunchi, cu ei în biserică, în timpul slujbei! Să stau între ei, să mă bucur şi să mă umplu de credinţa şi rugăciunea lor curată şi sinceră!

Pot spune că am învăţat şi învăţ să mă rog de la creştinii iubiţi ai lui Dumnezeu! Nu trebuie să ne fie ruşine a mărturisi şi în public aceasta pentru că Dumnezeu ştie mai bine ca oricine, gândul nostru şi pornirea inimii, a fiecăruia dintre noi!

Îmi aduc aminte de glorioşii creştini din prima parohie din Transilvania, Tioltiur — Gherla, care atunci când aveam greutăţi şi prigoniri pentru că am îndrăznit să încep construirea unei biserici noi fără aprobare (pentru că nici nu se dădea!), au început să facă post negru şi rugăciuni cu psaltiri pe rândul satului, câte zece credincioşi şi creştine pe zi! Când am aflat, desigur, mult mai târziu, am căzut cu faţa la pământ şi am plâns cu amar! Unde s-au mai găsit astfel de oameni? Cât de mare este credinţa lor şi dragul pentru biserică, altarul care se zidea din suferinţe? Şi asta era prin anul 1965!

Şi acum când scriu, lacrimile îmi cad în şirag de bucurie şi preţuire pentru acele sfinte fiinţe! Iată, aşadar, cum se împleteşte rugăciunea pentru fapta cea bună! Biserica se ridica prin muncă de zi cu zi şi rugăciune pentru păstorul lor!

De câte ori, Doamne, nu am auzit că şi creştinii şi creştinele argeşene şi muscelene şi nu numai de la noi ci din toată Ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu, pun la picioarele Crucii lui Iisus, rugăciunea cea de foc, ce aprinde razele speranţei şi ale bucuriei veşnice!

„Rugăciunea este rodul bucuriei şi al mulţumirii. Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării!“ Aşa scrie Evagrie Ponticul, pentru cei de atunci şi cei de azi! Dacă s-ar face rugăciuni cu credinţă, tinerii nu şi-ar mai pune ştreangul de gât întru disperările trecătoare!

„Precum pâinea este hrana trupului şi virtutea hrana sufletului, aşa şi rugăciunea duhovnicească este hrana minţii“, spunea acelaşi Sfânt Părinte Evagrie (Filocalia, vol I, p. 89, 99).

Să nu uităm rugăciunea! Stăruitoarea strigare către Dumnezeu până ne aude! Să nu disperăm niciodată! Să insistăm! Să strigăm până ne aude Dumnezeu! El nu este surd! Inima Lui aude inima noastră!

Cum trebuie să ne rugăm?
Cu stăruinţă şi curaj nebun!
Cu inima curată!
Iertând tuturor toate!
Cu inima înfrântă şi smerită!
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă!
Aşa a fost auzit David, strigând către Dumnezeu! Aşa ne va auzi şi pe noi! Să încercăm acum! Şi totdeauna! Curaj!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.