Cardurile sociale vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei

Peste 2,6 milioane de români vor primi în luna octombrie tichete sociale de 250 lei pentru cumpărarea de alimente, anunță Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi folosite pentru alimente sau pentru mese calde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.