Cardurile de energie au fost tipărite. Voucherele vor fi livrate prin Poșta Română

Cardurile cu bani pentru factura la energie, care vor fi distribuite românilor vulnerabili, au fost deja tipărite, iar voucherele acestea vor fi împărţite în două tranşe. Românii vulnerabili vor fi sprijiniți cu 1.400 de lei în 2023 pentru plata facturilor la utilități.

De asemenea, a fost aprobat și certificatul de validare a datoriilor, care va fi emis de Asociațiile de proprietari/locatari pentru a certifica datoria curentă sau restantă aferentă furnizării de energie termică în sistem centralizat, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

„CN Poșta Română va asigura distribuirea și încărcarea cardurilor, dar și efectuarea plăților prin mandat poștal pentru compensarea prețurilor la energie”, se arată în comunicatul ministerului.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a aprobat prin Ordin modelul cardului de energie, pentru acordarea ajutoarelor de 1400 lei/an persoanelor vulnerabile.

Aceste certificate de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/locatari emitentă iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Compania Naţională Poşta Română S.A, ca anexă la documentele care stau la baza plății prin serviciul de mandat poștal.

Beneficiarii trebuie să știe că asociațiile de proprietari/locatari primesc sumele transmise prin mandat poștal de la Compania Naţională Poşta Română S.A, operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, operează în evidențele contabile plata datoriei beneficiarului față de energia termică și virează sumele la furnizorii de energie termică la termenele prevăzute în contractele de furnizare sau anticipat, înainte de aceste termene.

„În contextul în care cheltuielile lunare cu energia au crescut cu 43%, era imperioasă intervenția rapidă prin acordarea acestui sprijin temporar, de care vor beneficia aproximativ 2,8 milioane de gospodării.

Ajutoarele de 1.400 de lei finanțate de MIPE vor compensa creșterea cheltuielilor lunare la energie, indiferent de tipul acestora – energie electrică, termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.