„Cardinalul” și „Maria, Regina României”, două mari filme românești la Cinematograful „București” dedicate Zilei Naționale

381 views

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” difuzăm filmul românesc „Cardinalul”. Regia îi aparține lui Nicolae Mărgineanu, în rolurile principale fiind Cristian Iacob, Maria Ploae, Radu Botar și Bogdan Nechifor.

„Cardinalul” prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire și pe urmă perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet.
Iuliu Hossu este cel care a citit la 1 decembrie 1918, din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.

În anii ’50, conducătorii bisericii Greco-Catolice sunt arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existența altei biserici în afara celei ortodoxe. În fața chinurilor și unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În fața torționarilor se ridică  episcopul  Iuliu Hossu  care prin curaj și verticalitate devine o călăuză pentru ceilalți preoți.

La finalul filmului, marele regizor Nicolae Mărgineanu va susține o sesiune Q&A, dialogând cu publicul piteștean.

Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 1 Decembrie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful „București” redifuzăm filmul românesc „Maria, Regina României”. Regia îi aparține lui Regia: Alexis Sweet Cahill, în rolurile principale fiind Roxana Lupu, Daniel Plier și Adrian Titieni.

Un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a țării este extrem de controversată.
În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare.

Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi. Biletele pot fi achiziționate și on-line, de pe platforma www.bilete.ro.

Comments

comments