Capacităţi ale complexului energetic Oltenia vor fi repornite, pentru creșterea producției de energie electrică

Guvernul vrea să crească rapid producţia de energie electrică, iar cărbunele ar urma să fie o soluţie pentru reducerea dependenţei de importurile din Rusia.

Complexul Energetic Oltenia ar putea să pună în funcțiune în perioada următoare încă o turbină care să producă 300 de MW, iar prin finalizarea investiției de la Centrala Iernut, până la finalul acestui an se vor produce alți 210 MW, a declarat premierul Nicolae Ciucă, precizând că se fac eforturi pentru atingerea unei important obiectiv şi anume obținerea independenței energetice, mai ales că România dispune de resurse în acest sens.
În ultimele zileau existat mai multe discuții în acest sens cu toți factorii de decizie, inclusiv cu reprezentanții unei companii americane interesate să dezvolte capabilități modulare de energie nucleară.
„Există o perspectivă ca în doi ani de zile, împreună cu Institutul de la Pitești, această companie să poată să finalizeze un demonstrator care, ulterior, va putea, în funcție de rezultate, să treacă la o producție mai mare, astfel încât să putem să sporim și să ajungem la acel obiectiv pe care ni l-am propus, de independență energetică”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here