Duminică, 23 octombrie, comuna Valea Iaşului a sărbătorit ediţia cu numărul XIV a zilei comunei. Chiar dacă vremea nu a fost una prea prietenoasă, locuitorii comunei s-au strâns într-un număr foarte mare pentru a vedea spectacolul organizat de primarul Nicolae Barbu. Evenimentul organizat cu ocazia zilei comunei a avut loc la Căminul Cultural din localitate, unde primarul Nicolae Barbu a premiet 23 de familii care au împlinit 25, respectiv 50 de ani de căsătorie. Şi octogenarii au primit diplome de recunoştinţă, dar şi suma de 200 de lei. Primarul comunei Valea Iaşului a realizat în ultimii trei ani o serie de proiecte importante pentru comunitatea locală, printre care construirea a două grădiniţe cu program prelungit, construirea unui dispensar uman modern, dar şi înfiinţarea unei centrale fotovoltaice.
De la eveniment nu au lipsit bucatele alese, cetăţenii degustând din tradiţionalele sărmăluţe, mămăliguţă, mititei şi cârnăciori. Bineînţeles, de la o astfel de sărbătoare nu puteau să lipsească muzica, dansul şi voia bună, locuitorii având parte de un program artistic minunat.