Caniculă și vijelii! Avertizările ANM privind vremea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Interval de valabilitate: 17 august, ora 12:00 – 17 august, ora 22:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În Moldova, local la munte, în Maramureș, Transilvania și nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Notă: fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării.
O a doua atenționare cod galben vizează caniculă, disconfort termic ridicat.
Interval de valabilitate: 17, 18, 19 august
Fenomene vizate: 
Zone afectate: conform textului și hărții

Miercuri, joi și vineri (17, 18 și 19 august), în regiunile vestice și sudice, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39…40 de grade în vest și sud-vest. Minimele nu vor coborî sub 18…21 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here