
În declaraţia de interese din 2011, pe care orice edil local este obligat să o facă publică, Hristu nu şi-a declarat niciun fel de incompatibilităţi sau interese. Totuşi, în timp ce era viceprimar, el se ocupa şi de gestiunea firmei „Hristo Unico SRL”, în care acţionar majoritar era chiar cumnata sa. Asta deşi legea interzice acest lucru. În paralel, soţia sa deţinea o altă firmă, „Decor Design SRL”, dar nici aceasta nu a fost trecută în declaraţia de interese a viceprimarului. Potrivit acuzaţiilor, în perioada când era doar consilier, Hristu a încălcat flagrant legea, deoarece a votat în Consiliu atribuirea unui contract prin care comuna a cumpărat lemne de foc tocmai de la firma cumnatei, la care el era gestionar. Adică, el a cumpărat, el a vândut!
Cât a fost viceprimar, contractele cu firmele familiei s-au înmulţit. Cea soţiei a „câştigat” construirea a patru podeţe pe drumurile locale din Vlădeşti, după ce chiar vicele a „expus” motivele pentru care ar fi cea mai bună dintre ofertante, iar cea cumnatei a cumpărat, beneficiind de procedura de vânzare directă, două terenuri care fuseseră trecute din proprietatea publică în cea privată a comunei, tocmai pentru a putea fi înstrăinate. În plus, firma soţiei, „Decor Design”, a fost desemnată, cu largul concurs al viceprimarului, firma de top a comunei, motiv pentru care a beneficiat de o promovare intensă chiar pe site-urile publice.
Conform acuzaţiilor, prin actele semnate, viceprimarul din Vlădeşti ar fi vărsat în buzunarul propriu aproape 2 miliarde de lei vechi. Asta cu toate că legea spune că viceprimarul nu are voie să semneze sau să încheie niciun act administrativ, dacă aceasta aduce vreun folos material pentru propria persoană, soţ, soţie sau rudele de gradul I. Ca să nu mai vorbim de obligativitatea de a menţiona expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale ale localităţii. Dacă Agenţia Naţională de Integritate va considera întemeiate sesizările în cauză, Hristu Dică ar putea pierde dreptul de a ocupa vreo funcţie sau demnitate publică timp de 3 ani. Însă el candidează deja pentru funcţia de primar şi de aceea, acuzatorul său, şeful PSD Vlădeşti, Valter Moldoveanu, a cerut ANI judecarea în regim de urgenţă a acestui caz.