Cristina Manea are 23 de ani și este din cartierul piteștean Trivale. În urmă cu 3 luni a adus pe lume o fetiță, iar la scurt timp doctorii i-au dat un diagnostic devastator: cancer. Starea acesteia s-a degradat de la o zi la alta și a trecut deja printr-o etapă de chimioterapie. Din păcate însă, tânăra nu mai suportă și o a doua etapă, iar medicul de la Spitalul Sfânta Maria din București i-a recomandat un tratament care costă 70.000 de euro, care i-ar da tinerei mămici 50% șanse de supraviețuire.

Soțul tinerei, Adi Manea, în vârstă de 32 de ani este devastat și povestește plângând drama prin care trece familia sa: ”Soţia mea merită TOTUL! Pentru ea şi pentru fetiţa noastră o să fac tot posibilul să rămânem o familie. Nu vreau să cred că o boală nemiloasă o să ne despartă! Pe 25 iulie, la 8 dimineaţa, soţia mea a născut, prin cezariană, o fetiţă sănătătosă. Mai apoi, la câteva ore, a acuzat dureri mari de cap. Doctorul care a operat-o i-a făcut un tomograf general şi am aflat că este suspectă de cancer cu metastaze la plămâni şi la cap. A doua zi, neştiind ce se întîmplă, eu veneam cu flori la ea la spital. Mama, care ajunsese înintea mea, m-a sunat şi mi-a spus să vin repede, că e tragedie mare. Am alergat într-un suflet. Am ajuns la spital, unde m-a aşteptat doctorul care mi-a dat vestea. Cristina era la terapie intensivă. Am fost să o văd… nu avea reacţii. Abia după două – trei zile a început să îşi revină puţin, să silabisească, să deschidă ochii. În mod normal, după două trei zile de la naştere, mamele merg să îşi vadă copiii. Soţia mea fiind la pat, am vorbit şi i-au adus fetiţa la terapie intensivă. Pentru prima data şi-a ţinut copilul în brate, dar doar două-trei minute, pentru că a obosit. A simţit fetiţa şi s-a văzut legătura dintre ele în acel moment. După câteva zile de stat la Spitalul Judeţean, ea fiind lehuză şi având şi tulburări hormonale, am reuşit să mergem la Bucureşti, la Institutul Oncologic Fundeni. Doctorul de acolo i-a făcut de urgenţă 5 şedinţe de radiotearpie la cap. După, în urma unei biopsii la plămâni, s-a pus diagnosticul. Practic s-a confirmat suspiciunea: sarcom alveolar de părţi moi. Asta înseamnă un cancer destul de rar. Doamna doctor de la Anatomie Patologică de Spitalul Monza din Bucureşti mi-a spus că a mai întâlnit decât un caz similar, în urmă cu 10 ani“.

Toți cei care doresc să ajute această mămică să se facă bine, să fie alături de fetița ei de doar 3 luni, pot face o donație în următoarele conturi, în euro sau în lei:
CONT LEI: RO80RZBR0000060018026985 deschis la Raiffeisen Bank Pitești/ titular: Manea Mariana
CONT EURO: RO79RZBR0000060019757580 deschis la Raiffeisen Bank Pitești/ titular: Manea Mariana

 

 

Comments

comments